iulie 19, 2025

Creșterea salariilor nu ajunge din urmă creșterea prețurilor

cuierul-saracilor-este-inaugurat-astazi-in-centrul-zalaului0_58110

Cu toate că salariile s-au majorat în 2022, opt din zece români au câștigat, în fapt, mai puțin, din cauza inflației.

Un studiu realizat de cursdeguvernare.ro arată că 78,2% din angajații din România au încheiat anul cu un câștig salarial real negativ. Creșterile de venituri nu au ținut pasul cu creșterile de prețuri, puterea de cumpărare a salariului mediu deteriorându-se cu 3% în decembrie. Calculele realizate de cursdeguvernare.ro au fost făcute pe baza datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

Concret, salariul mediu net pe economie a urcat în decembrie la 4.398 de lei, în creștere cu 13,4% față de decembrie 2021, respectiv cu 6,2% mai mult decât în noiembrie. Cum rata anuală a inflației din decembrie a fost de 16,4, reiese un câștig salarial negativ, de 3%.

Rata medie de creștere a salariilor din România a urcat cu 10-11procente în prima parte a anului 2022, în timp ce, din toamnă, procentul a depășit 13 la sută. Doar că inflația a avut o creștere mai puternică, trecând de 15 la sută încă din vară. Câștigul real salarial a trecut în teritoriu negativ încă din aprilie, reiese din datele INS, potrivit cursdeguvernare.ro.

Se poate spune că au încheiat anul trecut pe plus angajații din industria alimentară, cu un câștig salarial real de 21,5% în decembrie. Veniturile nete ale acestora au înregistrat creșteri semnificative în urma introducerii unor facilități fiscale (scutirea de la plata impozitului pe venit, a CASS, reducerea CAS cu 3,75% și introducerea salariului minim brut de bază de 3.000 ron) a căror efecte au început să se resimtă puternic din această vară. În ceea ce privește industria prelucrătoare, dintre cele 24 de ramuri, doar cinci au reușit să țină pasul cu inflația. Pe plus au fost și angajații care se ocupă de fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor.

Însă, în topul angajaților care s-au bucurat de cele mai mari creșteri ale salariilor reale, pe primul loc se află se află IT-iștii, cu 26,8%.

Doar că majoritatea salariaților fac parte din cealaltă categorie, a celor care au încheiat anul pe minus. Datele arată că opt din zece angajați din România s-au confruntat cu o deteriorare a puterii de cumpărare, cu toate că salariile au crescut la nivelul tuturor ramurilor economice, cu excepția silviculturii.

Printre cei mai afectați angajați se numără cei din administrația publică, în special cei din sănătate, a căror câștiguri salariale reale au fost de minus 14,4 la sută în 2022 și cei din învățământ, cu minus 11,6 la sută.

Salariații din industria extractivă, cu excepția celor care activează în minele de cărbune, au avut parte, de asemenea, de scăderi semnificative ale puterii de cumpărare.

Pe listă mai apar și cei care desfășoară activități de servicii administrative și activități de servicii suport (leasing, servicii privind forța de muncă, agenții turistice și tur-operatori, peisagistică etc), activități profesionale, științifice și tehnice (brokeri, evaluatori, consultanți etc), activități culturale și recreative, dar și cei din construcții.

1 thought on “Creșterea salariilor nu ajunge din urmă creșterea prețurilor

  1. Articol bine documentat, situația salariaților se înrăutățește pe zi ce trece. O situație catastrofală este însă la pensionari evident, nu la leprele cu pensii speciale. Azi un pensionar ia o treime din media salariilor avute de-a lungul întregii activități, scandalos de puțin. Comparativ, înainte, un pensionar lua trei sferturi din cel mai bun salariu al său, nu din medie. Și mai apare câte un clănțău al regimului care se oripilează, vai, vai, avem nostalgici comuniști !

Comments are closed.