Cresa sau gradinita?
Gradinitele primesc acum copii sub trei ani la grupa mica. Situatia s-ar putea schimba insa anul scolar urmator, deoarece noua metodologie privind organizarea cre- selor si educatia timpurie anteprescolara le obliga sa formeze grupe separate pentru copiii cu varsta cuprinsa intre doi si trei ani si sa angajeze educatori calificati sa se ocupe de copiii cu varste foarte mici, numiti de metodologie puericultori.
Majoritatea parintilor a caror copii implinesc varsta de doi ani si nu au o bunica prin preajma sau posibilitatea sa angajeze o bona isi pun intrebarea: unde e mai bine sa duc copilul, la cresa sau la gradinita? Noile norme privind educatia anteprescolara, pentru grupa de varsta 0 – 3 ani, prevad posibilitatea ca gradinitele sa primeasca copii cu varsta intre doi si trei ani, cu conditia ca acestia sa fie inscrisi in grupe separate, iar personalul de ingrijire sa fie educator-puericultor sau asistent medical. Specialistii salajeni in domeniu aduc lamuriri pentru cei interesati.
Cresa „Voinicel” primeste oricand copii peste un an
Dupa noua lege privind acordarea concediului pentru cresterea copilului, emisa in ianuarie 2011, mamicile pot opta pentru a beneficia de concediu de crestere a copilului pana la un an sau pana la doi ani. Cresa „Voinicel” din Zalau, de altfel si singura cresa de stat din judet, au inscrisi copii de la varsta de un an pana la trei ani, organizati in trei grupe. Inscrierile se fac pe tot parcursul anului. „La cresa se poate inscrie copilul doar in momentul in care parintele intra in campul muncii; fie ca iese din concediul pentru cresterea copilului, fie ca nu a beneficiat de acest drept si se angajeaza ulterior. Am avut solicitari si pentru copii mai mici de un an, dar nu suficiente pentru a face o grupa, pentru ca pentru ei trebuie un regim special. In masura in care va fi nevoie, vom face inca o grupa”, ne-a explicat Iulie Puie, directorul Cresei „Voinicel” din Zalau.
Cresa este deschisa pe tot parcursul anului, chiar si in vacante, fata de gradinita, care functioneaza dupa programa scolilor. Activitatea la cresa nu se face dupa o programa educationala, ci mai degraba se pune accent pe activitati de dezvoltare a limbajului si de comunicare, dezvoltare fizica si cognitiva, ingrijire, protectie si dezvoltarea nutritiei, formarea regulilor de igiena, dezvoltarea atitudinii de invatare etc. Metodologia mai prevede ca activitatile pentru copilul de unu – doi ani sa nu dureze mai mult de 10 minute, iar pentru cei intre doi si trei ani, maxim 20 de minute, alternate cu pauze de joaca si liniste, pentru a nu-l obosi prea tare. Spre deosebire de cresa, cand merg la gradinita, copiii ar trebuie sa aiba anumite deprinderi de independenta, cum ar fi sa se imbrace sau sa se dezbrace singuri, sa manance singuri, sa foloseasca toaleta, deprinderea sociala de a comunica si a-i accepta pe cei din jur, sa respecte reguli, sa aranjeze jucariile etc. „Sunt deprinderi care se invata in colectivitate si copilul trebuie sa le aiba deoarece la gradinita e educatoarea si o singura ingrijitoare la doua grupe si nu pot sa se ocupe de fiecare copil in parte. La gradinita, copiii de doi ani trebuie sa participe la anumite activitati specifice copiiilor mai mari. Ei sunt si asa obositi din cauza programului prelungit. Daca copilul e stresat, suparat, nu stiu cum vor putea sa participe la activitati”, ne-a explicat Iulie Puie, care este si consilier scolar la Gradinita „Voinicel” si Gradinita cu Program Prelungit nr.11 Zalau.
Nu toate gradinitele sunt pregatite sa primeasca copii sub 3 ani
Odata cu trecerea grupei pregatitoare (copiii de 6 ani) in invatamantul obligatoriu, gradinitele au inceput sa primeasca copii sub trei ani pentru a-si completa grupele. Multe mamici considera ca este mai bine sa-si inscrie copilul de doi ani la gradinita, pentru ca acolo se fac mai multe activitati educative. „Gradinita primeste copiii de la 3 la 6 ani. Autonomia personala este o cerinta, insa nu obligatorie/eliminatorie (ar fi bine pentru independenta copilului ca la 3 ani sa se stie cere la toaleta, sa se hraneasca singur, sa fi renuntat la suzeta sau sticla cu lapte, etc). Conform metodologiei, pot fi primiti prescolarii si sub varsta de 3 ani in gradinita”, ne-a declarat Valentina Souca, inspector scolar invatamant prescolar.
Metodologia de organizare si functionare a creselor si unitatilor de educatie timpurie anteprescolara, intrata in vigoare la inceputul acestui an, spune ca unitatile care primesc copii cu varsta intre doi si trei ani trebuie sa-i organizeze in grupe separate, iar personalul sa fie format din educator-puericultor sau asistent medical. Pentru ca normele au aparut dupa ce s-a definitivat planul de scolarizare 2013-2014, nu s-au respectat aceste conditii. In gradinitele din Zalau nu s-au infiintat grupe separate si nici nu sunt educatori-puericultori. Astfel, copiii de doi ani sunt integrati in grupa mica, alaturi de cei de peste trei ani si trebuie sa participe la aceleasi activitati educationale in pofida diferentelor de dezvoltare fizica si intelectuala.
„Copiii invata prin joc…”
Trecand peste partea organizatorica, prof. psiholog dr. Melania Gardan, directorul Centrului Judetean pentru Reurse si de Asistenta Educationala (CJRAE) Salaj, sustine integrarea timpurie a copilului in colectivitate ca fiind extrem de benefica pentru dezvoltarea intelectuala a copilului: „E foarte important pentru copil sa fie integrat intr-un program educational pentru ca sunt sanse de achizitii mai mari in ce priveste dezvoltarea intelectuala, cu cat intra mai devreme in colectivitate. In gradinita sunt activitati organizate, exista o programa educationala, cadrele didactice stabilesc niste obiective pe care trebuie sa le atinga copiii, in functie de nivelul lor de dezvoltare. Copilul de doi – trei ani se afla in dezvoltare fizica si cognitiva. Si cu cat activitatile sunt mai organizate, cu atat copilul este pus in situatia de a exersa si a-si dezvolta potentialul. Sub nici o forma nu este o suprasolicitare pentru copilul de 2 – 3 ani, care are un limbaj dezvoltat, devine posibil jocul creativ, pentru ca la gradinita se pune accent pe activitati bazate pe joc si sunt cadre didactice competente pentru a se ocupa de dezvoltarea copiilor la aceasta varsta”.
