Pe Mistichinel cresc spini. Si balarii cresc mai inalte ca omul. Iarba a pierit cu timpul si nici vitele nu mai calca prin zona. 40 de hectare de teren situate in hotarul satului Cozla, comuna Letca, pe platoul Mistichinel, sunt pustiite de ani buni. Cu vreme in urma, aici era locul ideal pentru cultura cartofului. Coborau carele cozlenilor spre sat scartaind de povara roadelor. A ramas in legenda faptul ca de aici s-a recoltat cartof in greutate de 1,5 kilograme. O spun batranii satului. Si tot iz de legenda s-a rasfrant si peste situatia in care raposatul CAP din Cozla se situa prin anii ‘85 pe locul doi pe judet la productia de lapte. Ce-i drept si acum sunt vaci in sat. In jur de 120 de capete. Numai ca odata cu desfiintarea centrului de colectare a laptelui, si apetitul satenilor pentru cresterea bovinelor a scazut.
Familia Dan Turcu are pe poiata cinci vaci cu lapte, plus alte cinci capete de tineret. Cu propriile utilaje lucreaza pamant lucrat in arenda pentru a obtine furajele necesare hranirii animalelor. Pe la mijlocul saptamanii, peste deal trec micii afaceristi din Somes Guruslau sau Napradea. Cumpara da la cozleni branza dulce de vaca, pentru care achita pe loc 40-50.000 lei vechi pe kilogram, apoi, la sfarsit de saptamana, se urca in tren si o tin ata spre pietele din sudul tarii, de regula spre cele din Ploiesti si mai rar Bucuresti. Aici, pretul branzei „made in Cozla” se ridica la 150.000 lei/kilogram. Si smantana obtinuta de crescatorii de animale de aici are in mare parte acelasi traseu. Oamenii sunt constienti ca produsele lor sunt platite la preturi derizorii, dar decat sa hraneasca guitatorii cu lapte… Ioan Sava s-a axat pe cresterea oilor. Har Domnului, pasuni exista din belsug in zona.
De fapt, cele 160 de animale biblice pe care le are in turma sunt singura sursa de existenta a familiei sale compusa din opt persoane. Miei, casul, mai putin lana, vandute direct pe piata din Ileanda, Dej sau Jibou ii aduc substanta financiara necesara unui trai la limita decentei. Tot la limita decentei si uneori sub ea isi duc existenta peste 70 la suta dintre localnici. Doar zece dintre ei lucreaza cu carte de munca, adica sunt angajati. Ceilalti, in jur de 250 de sateni, beneficiaza de pensie de CAP si o parte, de ajutor social sau pensie de urmas. Cumparaturile pe caiet de la magazinul cooperatiei din sat sunt un obicei demult inradacinat si fara sanse de a dispare. Un fel de card pe incredere si bun simt. Cand vine factorul postal cu pensia se face… decartarea. Multumit e si vanzatorul, multumiti sunt si clientii. La Scoala primara din Cozla, doar 11 copii se trudesc sa patrunda lumina slovelor.
Singurul invatator, dl. Emil Cobarzan locuieste in Valisoara si in fiecare dimineata, ia cararea sub talpi, fie ploaie,fie ger, pentru a ajunge in mijlocul elevilor. Gradinita din sat functioneaza doar doua zile pe saptamana. Claudiu Porumb isi aduce cele doua vlastare din Soimuseni pe scuter pana la gradinita. Alti trei copii din Soimuseni frecventeaza gradinita ocazional. Ei au fost totusi inclusi pe lista prescolarilor pentru a nu se desfiinta postul de educatoare. Familiile Oniga si Rus isi trimit in fiecare zi de miercuri pruncii la Scoala populara de arta din Zalau. Tocmai din varful Cozlei. Nina Oniga frecventeaza cursurile de canto, iar Mirel Rus cele de instrumente cu coarde. Cei doi au fost descoperiti si indrumati de profesoara Eugenia Vale. Le este greu, dar n-au de gand sa dea inapoi. Le este greu pentru ca drumul este lung. Dar mai ales pentru ca drumul este prost. Cei 12 kilometri de drum comunal dintre Letca si Cozla sunt aproape impracticabili. Si cand te gandesti ca unele primarii au facut din drumurile comunale adevarate bijuterii…Dar asta este situatia la Cozla, la Ciula, la Valisoara, la Soimuseni. Doar platoul Mistichinel, napadit de balarii si arbori razleti, priveste nepasator la nepasatorii oameni care trec pe langa el si nu-l mai baga in seama. Ca altadata.

Post Views: 86