Corul “Gloria Dei” implinește 25 de ani
Sala “Avram Iancu” a Primăriei Municipiului Zalău va găzdui duminică, începând cu ora 15.00, concertul aniversar susținut de corul “Gloria Dei”. Un sfert de veac, gruparea corală “Gloria Dei” ne-a încântat auzul, ne-a mângâiat sufletele, sub bagheta profesoarei Maria Porumb, care cu această ocazie aniversează 45 de ani de activitate dirijorală. La concertul de duminică vor participa Corul “Carmina Orientalis” din Zalău, dirijor Florin Lupșe, Corul “Sfânta Familie” Zalău, dirijor profesor Grigore Grigoruț, tenorul Sergiu Chirilă, soprana Ariana Puie, Corul “Gloria Dei”, dirijor Maria Porumb. Cu ocazia acestei manifestări de suflet va fi lansat CD muzică sacră.
Felicitări corului “Gloria Dei”!
Felicitări doamnei profesoare-dirijor Maria Porumb!
Corul “Gloria Dei”, care îl are di-rijor pe prof. Maria Porumb, aniversează duminică, 15 februarie 2015, 25 de ani de la înființare. Activitatea corală desfășurată de-a lungul multor ani cuprinde un bogat palmares de concerte, spectacole, festivaluri, turnee în țară și în străinătate.
Participarea permanentă a corului la slujbele religioase, la Sfintele Liturghii, la diferite evenimente religioase și laice, la Liturghii Arhierești, sfințiri de biserici, pelerinaje la mănăstiri, la activități patriotice cu repertoriu adecvat, înregistrări de casete (CD) cu cântări liturgice și colinde, editarea de cărți cu activitatea corului sunt documente care atestă profesionalism și perfecțiune în actul spiritual cultural pe care îl desfășoară această minunată formație corală, pentru încântarea iubitorilor de muzică religioasă și laică.
Concertul de Colinde organizat la Primăria Zalău în decembrie 2014 a fost un adevărat Regal de cântece, colinde și poezie.
Mă simt atașată de această formație corală,
de dirijorul prof. Maria Porumb și, cu prilejul celor 25 de ani de activitate, le doresc din tot sufletul succese pe mai departe, sprijin din partea organelor locale și județene, sponsori cât mai mulți, prezență permanentă în viața spirituală și culturală a Județului Sălaj.
“La mulți ani!”
Mulțumim Corului “Gloria Dei”, mulțumim doamnei profesoare Maria Porumb.
prof. Elena Ștefan
Felicitări pe adresa corului “Gloria Dei”
Binecuvântare și felicitări se cuvin azi la adresa corului care împlinește un sfert de veac.
Dragi coriști, stimată doamnă prof. Maria Porumb, ați dovedit în acești ani, multă credință, mult efort și perseverență, în a-I sluji lui Dumnezeu. Cu fiecare Sf. Liturghie v-ați întors la casele dumneavoastră cu lumină în suflete, ducând “vestea bună” a Sfintei Evanghelii. Ați fost “apostoli” și mărturisitori ai credinței noastre strămoșești, fapt pentru care vă mulțumim și vă binecuvântăm.
Știm că începuturile au fost mai grele, ca orice început, știm că ați slujit și v-ați format la Catedrala Adormirea Maicii Domnului, apoi ați cântat la Capela Spitalului Județean, până în 1998, iar de atunci sunteți mereu prezenți la Biserica Sf. Ștefan.
Dumnzeu să vă înmulțească darurile de credință, de sănătate și să vă binecuvânteze familiile.
Preot protopop,
Ștefan Lucaciu
