Deputatul sălăjean Florian Neaga (PSD) atrage atenția asupra faptului că Spitalul Județean de Urgență Zalău ”riscă disfuncționalități grave în activitatea medicală, în timp ce planurile de modernizare existente nu se mai realizează”. Într-o postare pe pagina sa de socializare, politicianul, de profesie medic, arată că managementul celei mai mari unități medicale cu paturi din județul Sălaj ar trebui să abordeze mai practic administrarea unității deoarece ”lucrurile se mișcă greoi spre deloc” în privința modernizării. De cealaltă parte, conducerea Consiliului Județean Sălaj, prin vocea vicepreședintelui Szilágyi Róbert István, reamintește deputatului Neaga care au fost pașii făcuți pentru extinderea Ambulatoriului, pe ce s-au cheltuit banii alocați proiectelor de modernizare în anii anteriori și care este stadiul actual al proiectelor la care face referire actualul parlamentar PSD, proiecte și alocări de fonduri binecunoscute lui Florian Neaga, atât în calitate de medic, cât și în calitatea de consilier județean, pe care a avut-o până în septembrie 2020.
Florian Neaga, deputat PSD: ”Îngălbenesc dosarele cu proiectul pentru un Bloc Operator nou și pentru extinderea Ambulatoriului”
Medicul sălăjean cu puteri decizionale în forul Legislativ al României spune că proiectele de modernizare și extindere ale Spitalului Județean de Urgență Zalău stagnează, excepție făcând proiectul pentru extinderea UPU, iar unitatea spitalicească are nevoie urgentă de investiții, inclusiv pe secțiile reabilitate în cadrul amplului proiect de modernizare derulat prin fonduri europene în urmă cu opt ani. Solicită, totodată, Consiliului Județean să facă o analiză pentru a vedea dacă poate realiza laboratorul anul acesta, în caz contrar să redirecționeze banii pentru alte dotări.
”Este nevoie de o abordare mult mai practică și de perspectivă în administrarea Spitalului Județean pentru a-i asigura o funcționare integrată corespunzătoare. Lucrurile se mișcă greoi spre deloc în ultima perioadă în ce privește planurile de modernizare, exceptând lucrările de extindere a UPU, începute anul trecut.Deja cred că îngălbenesc dosarele cu proiectul pentru un Bloc Operator nou și pentru extinderea Ambulatoriului. Iar probleme grave care apar pe parcurs în funcționarea unui spital, fenomen inerent odată cu trecerea timpului, devin pericole pentru actul medical și, din păcate, nu li se acordă importanța cuvenită. Sunt secții esențiale din spital a căror nevoie de modernizare are deja caracter de urgenta. Iar una dintre acestea este și Unitatea centrală de sterilizare. Când a fost dată în folosință, acum aproape 15 ani, era una modernă, unică în țară, dar a ajuns să funcționeze la limita de avarie. Aparatura se defectează des, timpii de așteptare pentru piese și reparații sunt mari. Sunt sincope care riscă să creeze dezechilibre grave în funcționarea spitalului, pun în pericol activitatea unor secții importante, mai ales cele chirurgicale. Și tot aici sunt și probleme privind salarizarea personalului, determinate de specificul organizării acestui serviciu. La începutul anului am depus un amendament la bugetul național în care am cerut finantare pentru modernizarea Unității centrale de sterilizare a Spitalului Județean Sălaj, amendament care a fost respins. Concurența politică are din păcate reguli care nu țin cont de bolnavi. Spitalului Județean de Urgență i s-au alocat în schimb pentru modernizări și echipamente 7 milioane de lei, bani care știu că se vor utilizați în bună parte pentru un laborator de angiografie, în care să se poată face coronarografii. Ar fi un pas în față foarte important pentru medicina din Sălaj, cu beneficii deosebite pentru pacienti. Numai că deocamdată nu s-a făcut nimic. Mai sunt doar șapte luni din acest an și experiența îmi spune că obiectivul va fi dificil de atins. Normele pentru un laborator de coronarografie prevăd reglementări și standarde specifice. Spațiul trebuie să fie adecvat, cu dotări speciale, e nevoie de multe acreditări, inclusiv din partea Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare, fiind vorba de o investigație medicală cu raze X. Deocamdată, în cadrul spitalului nici nu a fost identificat un spațiu corespunzător. Solicităm Consiliului Județean Sălaj și conducerii Spitalului Județean să facă o analiză privind posibilitățile de realizare a laboratorului de angiografie, iar dacă din analiză va rezulta că obiectivul nu poate fi atins până la sfârșitul anului, banii pe care spitalul îi are la dispoziție să fie folosiți pentru alte dotări. Sunt multe nevoi stringente la Spitalul Județean pentru a menține actul medical în parametrii normalității”, arată deputatul Neaga în ieșirea sa publică.
Szilágyi Róbert István, vicepreședintele C.J. Sălaj: ”Apreciem grija. Din fericire, proiectele tehnice pentru Ambulator și Bloc Operator sunt finalizate
Reprezentanții Consiliului Județean Sălaj îi răspund pragmatic deputatului sălăjean și-i reamintesc faptul că proiectul privind extinderea Blocului Operator a fost demarat în 2018, când s-a obținut o rectificare a bugetului național, prin care Spitalului Județean de Urgență Zalău i-au fost alocați 15 milioane de lei. ”Conducerea de la acea vreme a unității medicale nu s-a preocupat, însă, pentru a realiza un studiu de fezabilitate, care să permită demararea investiției. În aceste condiții, banii au fost returnați la bugetul de stat. În anul 2019, SJU Zalău a obținut, pentru același proiect, o nouă finanțare, în valoare de 13 milioane de lei. În lipsa documentației tehnico-economice, nici de această dată investiția nu a putut fi realizată”, spune Szilágyi Róbert István.
Acesta adaugă și faptul că tot vechea administrație județeană a preluat inițiativa și a propus managementului SJU Zalău ca întreaga sumă alocată să fie redirecționată către dotarea secțiilor Spitalului cu aparatură medicală.
”În 2020, situația s-a repetat, întrucât conducerea unității spitalicești nu a reușit să soluționeze problema documentației. Prin urmare, la mijlocul anului, administrația județeană a schimbat din nou destinația celor 7 milioane de lei alocați de la bugetul național, banii fiind cheltuiți tot pentru dotări. Astfel, au fost achiziționate 275 de paturi medicale, un computer tomograf, trei echipamente RX mobile, un defibrilator. Ideea amenajării unui centru de angiografie s-a născut anul trecut, planul inițial fiind ca aparatul să fie achiziționat din suma primită de la bugetul de stat. Achiziția a fost, însă amânată, întrucât documentațiile nu au fost pregătite. Demersul a fost reluat în acest an. În prezent, este finalizat proiectul tehnic privind extinderea pe verticală a Ambulatoriului, spațiu în cadrul căruia va fi amenajat și centrul de angiografie. Dispunem de 7 milioane de lei de la bugetul statului, din care ne propunem atât începerea acestei investiții, cât și achiziția aparaturii necesare pentru Stația Centrală de Sterilizare. Prin înființarea centrului de angiografie ne dorim să venim în sprijinul pacienților, oferindu-le acces la investigații medicale de care beneficiază în prezent doar în spitale din alte județe”, a declarat vicepreședintele CJ Sălaj, Szilágyi Róbert István.
Nu în ultimul rând, oficialul CJ Sălaj precizează că problema de la Stația Centrală de Sterilizare semnalată de către deputatul Florian Neaga este una veche, identificată de fosta conducere a Consiliului Județean Sălaj și a Spitalului Județean. Responsabilii de la acea vreme au cuprins-o în Planul Strategic 2020-2023, fără a propune, însă, măsuri clare de remediere. În ceea ce privește extinderea Blocului Operator, lucrarea a fost evaluată la 76 milioane de lei. Consiliul Județean Sălaj intenționează să realizeze investiția cu ajutorul fondurilor europene, proiectul urmând să fie depus fie în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, fie prin Programul Operațional Regional.
“Apreciem grija domnului deputat Florian Neaga, dar îi aducem la cunoștință că, din fericire, atât proiectul tehnic pentru extinderea Blocului Operator, cât și cel pentru extinderea Ambulatoriului sunt finalizate. Ba mai mult, a fost lansată procedura de achiziție pentru execuția lucrărilor la Ambulatoriu. În același timp, suntem încrezători că până la sfârșitul anului vom putea finaliza această investiție atât de importantă pentru sănătatea sălăjenilor”, a subliniat vicepreședintele CJ Sălaj.