S. Gyula, din localitatea Borla, suspectat de politisti ca detine si comercializeaza tigari provenite din contrabanda, a fost prins vineri de catre oamenii legii in timp ce isi comercializa produsele aduse ilegal in tara. Conform informatiilor furnizate de purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean, Tincuta Dumuta, politistii din cadrul Sectiei de Politie Rurala Zalau si Postului de Politie Bocsa au efectuat vi-neri o perchezitie la domici-liul lui S. Gyula, din Borla. La domiciliul acestuia au fost gasite tigari, electrocasnice si marfuri alimentare si ne-alimentare aduse ilegal din Ungaria, in valoare de aproxi-mativ 15.000 lei.
S. Gyula a fost sanctionat contraventional, cu amenda in valoare de 1.500 lei, iar bunurile au fost ridicate in vederea confiscarii. Pe numele inculpatului a fost intocmit un dosar penal pentru evaziune fiscala si detinere si vanzare de bunuri ce provin din contrabanda.
Contactat telefonic, primarul din Bocsa, Ioan Barou, a declarat ca nu stie ce s-a intamplat. „stiu ca S. Gyula se ocupa de mult timp cu transportul, mai multe nu stiu. Singurul lucru pe care pot sa il spun este ca sunt o familie muncitoare, de dimineata pana seara munceau”, a completat Ioan Barou.