Desi foarte multe voci din agricultura critica sprijinul excesiv pe care autoritatile il aloca prin fonduri europene fermelor mici (fermele de subzistenta), Ministerul Agriculturii a anuntat ca aceste afaceri vor beneficia in continuare de o masura speciala, prin care pot primi 15.000 de euro nerambursabili. Acelasi minister sustinea in vara necesitatea desfiintarii fermelor mici, in favoarea fermelor de familie cu un numar sporit de unitati de dimensiune economica (UDE). Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anuntat ca masura va inlocui cei 1.500 de euro pe care fermierii mici ii primeau anual timp de cinci ani pentru a se dezvolta si pentru a intra pe piata ca producatori. El este convins ca o suma mai mare este un pas important pentru ca micile afaceri din agricultura sa sara in barca producatorilor mai mari. Po-trivit sefului agriculturii, de suma de 15.000 de euro vor beneficia circa 10.000 de ferme de subzistenta si semisubzistenta „Exista mo-nitorizari privind evolutia fermelor mici care au beneficiat de cei 1.500 de euro anual. Si avem semne ca acesti bani au avut un impact in micile afaceri, asa ca sprijinirea lor ramane importanta”, a spus ministrul Agriculturii.