Proiectul privind construirea unui imobil de locuințe în zona Lidl, vizavi de Mimoza, pe bulevard, nemulțumește zălăuanii care locuiesc în împrejurimi. Aceștia spun că o nouă construcție îi va lăsa fără locuri de parcare, fără spații verzi și fără intimitate, ținând cont că noul imobil va fi foarte aproape de blocurile deja existente.

Locatarii din blocurile A2, A3, P15 și P23 au făcut mai multe adrese către Primăria Zalău, prin care au încercat să împiedice ridicarea unui nou bloc în zonă, argumentând că nici măcar terenul, unul destul de mlăștinos, nu s-ar preta la o construcție de asemenea anvergură, iar săpăturile pe care le presupune viitorul șantier vor afecta structura de rezistență a blocurilor deja existente. Acestea sunt construite din plăci de beton iar unele dintre ele prezintă deja fisuri și crăpături în pereți, spun locatarii.

De cealaltă parte, municipalitatea spune că firma care a solicitat autorizațiile îndeplinește toate condițiile necesare, iar zona e potrivită pentru o astfel de construcție. Mai exact, un bloc cu 3 etaje, care va avea o parcare subterană, spații comerciale la primul nivel și locuințe la etajele superioare.

Dacă vreți parc, nu aveți decât să cumpărați voi terenul și să vă faceți!

Peste 60 de familii din blocurile A2, A3, P15 și P23 se opun construcției noului bloc. Oamenii spun că mai bine de jumătate din locurile de parcare existente, pentru care plătesc acum chirie la primărie, se vor pierde. În plus, vor rămâne fără vreo urmă de spațiu verde în zonă. Cât despre lumina naturală, greu va mai ajunge la apartamentele lor, după ce imobilul cu 3 nivele va fi ridicat. Terenul pe care se intenționează ridicarea noii construcții e situat pe Bulevardul Mihai Viteazul, pe partea dreaptă dacă mergi spre gară, peste drum de vechea Mimoza, aici fiind, cu mult timp în urmă, pentru cei care își amintesc, o casă.

Deși au trimis mai multe petiții la Primăria Zalău, oamenii nu au avut câștig de cauză, spunându-li-se că o astfel de construcție nu încalcă nicio regulă.

Totuși, locatarii nu văd cu ochi buni investiția, mai ales că, spun ei, pe terenul respectiv au mai fost de-a lungul anilor alte aproximativ 8 cereri de construcție, toate refuzate.

Pe de altă parte, oamenii susțin că au solicitat administrației locale ca pe terenul respectiv să amenajeze un spațiu verde și un loc de joacă. Doar că, spun ei, la o audiență la viceprimarul Teodor Bălăjel, acesta le-ar fi sugerat să cumpere ei terenul dacă le trebuie parc și să și-l facă singuri. Răspunsul a venit, presupunem, în contextul în care terenul e unul privat, iar municipalitatea nu intenționa să îl achiziționeze și să-l amenajeze.

Pe site-ul Primăriei Zalău a fost pus în transparență decizională, în data de 8 aprilie, proiectul privind aprobarea documentației de urbanism “Plan Urbanistic Zonal pentru construire imobil cu funcțiuni mixte, amenajări exterioare și împrejmuire”, Bd. Mihai Viteazul nr. 52, proprietate privată a SC YMY Trans SRL, cu mențiunea că eventualele propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare se puteau formula în perioada 9 aprilie- 29 aprilie 2021.

Locatarii au trimis o adresă primăriei la finele lunii trecute, iar în răspunsul primit li s-a explicat faptul că terenul cu pricina este liber de sarcini și de construcții și că nu există, practic, motive pentru a nu permite ridicarea unui nou imobil în zonă.

“Locurile de parcare subterane destinate riveranilor vor fi delimitate față de cele destinate publicului.(…)asigurarea accesului din strada Păcii se va face prin intermediul platformelor carosabile publice.(…)Prin realizarea investiției nu va fi afectată intimitatea sau incomodarea vecinătăților, respectându-se retragerile minime obligatorii conform Codului Civil și a Regulamentului Local de Urbanism.(…) Vă aducem la cunoștină că până în prezent documentația de urbanism (…) pentru imobilul format din teren particular, proprietate privată a SC YMY Trans SRL , în suprafață de 586 mp, a respectat toate etapele legale (…) În concluzie, Primăria Zalău, în baza prevederilor legale, după parcurgerea tuturor etapelor prevăzute de lege, are obligația să promoveze proiectul de hotărâre spre analiză și aprobare în Consiliul Local (…) iar persoanele nemulțumite se pot adresa instanțelor de judecată”, scrie în răspunsul primit de locatari de la Primăria Zalău.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei de urbanism „Plan Urbanistic Zonal pentru construire imobil cu funcţiuni mixte, amenajări exterioare şi împrejmuire, Bd. Mihai Viteazul nr, 52, proprietate privată a SC YMY Trans SRL” se va afla pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local de joi, 27 mai. Atât referatul de aprobare care însoțește proiectul, semnat de primarul Ionel Ciunt, cât și raportul de specialitate, semnat de arhitectul șef al orașului, Vlad Petre, și viceprimarul Teodor Bălăjel, recomandă aprobarea proiectului.

Locatarii din blocurile A2, A3, P15 și P23 sunt deciși să meargă și ei la ședința de Consiliu Local pentru a-și susține cauza și mizează pe sprijinul consilierilor.

Potrivit proiectului pe care dorește să îl implementeze SC YMY Trans SRL, investiția constă în realizarea unui complex cu funcţiuni mixte – comercial/de servicii şi rezidenţial şi a amenajărilor exterioare conexe (aprovizionare, parcare şi
spaţiu pietonal). Acesta va fi dezvoltat pe maximum 4 nivele (regimul maxim de înălţime fiind S/D+P+2E+E3 Retras), având o amprentă în plan de formă poligonală, suprafața construită având la sol 190 mp. Regimul de înălţime este gândit astfel încât să nu producă disconfort proprietăţilor învecinate, încercând să preia regimul de înălţime existent în zonă, ori să asigure retragerile corespunzătoare faţă de limitele amplasamentului, ţinând cont, de asemenea, de însorire, scrie în proiect. Se admite, de regulă, o distanţă minimă între construcţiile de pe aceeaşi parcelă egală cu jumătatea construcţiei celei mai înalte, dar nu mai mică de 3 metri.

În zonă vor fi amenajate alei, parcaje, rigole, spaţii verzi. Alimentarea cu apă, racordurile de canal menajer şi
pluvial, curent electric şi gaz se vor realiza de la reţelele existente în zonă. Parcarea autovehiculelor se va realiza în incintă. Accesul auto se va face din strada Păcii, iar cel pietonal din Bulevardul Mihai Viteazul. O altă mențiune este faptul că sunt admise în zonă toate categoriile de transport rutier, lucru care-i sperie pe locatari, mai ales că dezvoltatorul deține o firmă de transport, iar oamenii se tem ca nu cumva acesta să-și aducă o parte din parcul auto în curtea blocului.