Consiliul Județean Sălaj precizează, într-un răspuns la o interpelare adresată de Graiul Sălajului, că în urma verificărilor făcute în luna august, la finalizarea lucrărilor de reparații pe drumul dintre localităţile Năpradea și Somes Guruslău s-au constat mai multe nereguli, precum zone de cedări de fundaţie, faianţări, crăpături sau zone în care acostamentele sunt necilindrate.
Reprezentanţii primăriei Năpradea acuzau recent, într-o postare pe Facebook, lucrări de proastă calitate în reabilitarea DJ 108E, între localităţile Năpradea şi Someş Guruslău, fiind necesare reparaţii la doar două luni după reabilitare.
Potrivit viceprimarului comunei, Eugenia Pop, crăpăturile în asfalt au apărut la câteva zile după reabilitarea de acum două luni, iar în prezent drumul se decopertează a treia oară, fără nicio semnalizare rutieră. Eugenia Pop reaminteşte faptul că și în ajunul alegerilor prezidenţiale din 2019, s-a decopertat o mare porţiune de drum, care a fost lăsată aşa peste iarnă.
„Pe tronsonul drumului judeţean DJ 108 E dintre Iocalităţile Năpradea și Somes Guruslău nu se execută lucrări de reabilitare și modernizare, ci acest drum face obiectul unui contract de execuţie covor bituminos, respectiv reparaţii curente, ordinul de începere a lucrărilor find emis începând cu data de 6 noiembrie 2019. Lucrările au fost suspendate pe perioada sezonului rece și reluate cu data de 16 martie 2020. Consiliul Judeţean SăIaj, la data de 24 august 2020, a fost informat cu privire la finalizarea lucrărilor pe acest tronson, iar ca urmare a verificărilor privind calitatea acestora s-a emis Raportul de neconformitate nr. 3 din 24 august 2020, prin care s-a solicitat executantului remedierea neconformităţilor sesizate (zone de cedări de fundaţie, faianţări, crăpături, zone în care acostamentele sunt necilindrate), recepţia la terminarea lucrărilor urmând a se realiza în momentul în care lucrările vor corespunde calitativ cerinţelor din documentaţia de atribuire întocmită de Consiliul Judeţean Sălaj„ precizează, în replica, reprezentanții administrației județene.
În ceea ce privește semnalizarea rutieră, Consiliul Județean precizează faptul că potrivit contractului de Iucrări, semnalizarea corespunzătoare a execuţiei lucrărilor se află în sarcina executantului până la momentul finalizării acestora.
Cum se numește firma care a făcut lucrarea ?