Consiliul Judetean Salaj a alocat in bugetul pe acest an suma de 5.349.000 de lei pentru plata personalului neclerical din judet. Este vorba despre plata salariilor diaconilor, cantorilor, si altor „slujitori” ai bisericii. Pentru lucrari la Spitalul Judetean de Urgenta Salaj, unde este nevoie de constructia unui nou sediu pentru sectia de Dermatologie, Consiliul Judetean a putut aloca in acest an doar 1.150.000 de lei. Din cauza ca nu au surse de finantare, cadrele medicale si pacientii de la sectiile de Pneumologie si Boli infectioase sunt nevoiti sa lucreze in continuare, respectiv sa fie internati, in spatii in care sufla vantul pe langa geamuri, unde chiuvetele si bateriile din bai sunt ruginite, peretii scorojiti, iar paturile, saltelele si mobilierul sunt de mult depasite de vreme si uzura. De aproape 40 de milioane de lei ar avea nevoie Spitalul Judetean pentru a finaliza lucrarile incepute la Sectia de Pneumologie si pentru a reabilita cladirea unde functioneaza sectia de Boli infectioase, ne-a spus managerul Spitalului, Laurentiu Barna.stop_coloana
Asta se intampla, daca judetul nostru este judetul cu cele mai multe biserici pe cap de locuitor si probabil ca clopotarii sunt mai multi decat medicii. Salajul este pe locul intai in tara, cu o biserica la 474 de persoane.
De asemenea, alti 800 de mii de lei au fost alocati unitatilor de cult care si-au facut ONG-uri pentru acordarea de servicii de ingrijiri la domiciliu pentru batranii si bolnavii care nu au cine sa-i sprijine. Suma reprezinta plata salariilor persoanelor angajate pentru a acorda aceste servicii. Programul de finantare a unitatilor de cult si-a dovedit utilitatea, iar oamenii sunt multumiti de servicii, motiv pentru care Consiliul Judetean a hotarat continuarea finantarii lui.