Dacă pe tronsonul de la Zimbor la Nădășelu compania UMB Spediton a oprit, luni, lucrările, după ce guvernanții au tot amânat ajustarea prețului contractelor pe fondul scumpirilor, pe șantierul secţiunii Nuşfalău – Suplacu de Barcău de pe A3 turcii de la Nurol continuă, deocamdată, să muncească. În momentul de față, lucrarea care are termen de finalizare luna martie 2023 este executată în proporție de circa 35 la sută.

Potrivit datelor furnizate de antreprenorul general, Nurol Insaat VE Ticaret SA, pe şantier lucrează în prezent circa 400 de muncitori şi 200 de utilaje.

Prefectul judeţului Sălaj, Dari Toma şi subprefectul Florin Florian au efectuat, marţi, o vizită de lucru pe şantierul tronsonului Nuşfalău – Suplacu de Barcău.

“Am văzut o mobilizare foarte bună pe şantier şi am primit asigurări din partea constructorului că va face toate eforturile pentru execuţia în termen a proiectului. Orice tronson de autostradă, chiar dacă în acest caz e vorba de doar 13,55 kilometri, e foarte important pentru Sălaj şi pentru sălăjeni”, a afirmat prefectul Dari Toma.

Detalii despre lucrările care se efectuează pe acest tronson, dar și despre stadiul altor secțiuni din A3 care traversează Sălajul a oferit subprefectul Florin Florian.

“Este un tronson important pentru județul nostru și pentru regiune, iar constructorul a angrenat 400 de muncitori și 200 de utilaje în prezent. Se lucrează intens la toate structurile, la umpluturi și la fundația de balast, fiind necesari 1,2 milioane de metri cubi de pământ de umplutură, 1 milion de tone de material granular și circa 180 de mii de tone de asfalt. Proiectul vizează construirea a 9 poduri, 3 pasaje și a 15 podețe casetate, iar în luna august, va începe turnarea primului strat de asfalt. Stadiul actual al execuției lucrărilor este de 35 la sută, termenul de finalizare fiind 2023.

Ministerul Transporturilor ne-a comunicat faptul că se află în etapa a doua a licitației proiectarea și execuția tronsoanelor Poarta Sălajului – Zalău și Zalău – Nușfalău, inclusiv Tunelul Meseș.

În cazul sectorului Suplacu de Barcău – Chiribiș, licitația se află în reevaluare oferte, termenul estimat pentru comunicarea rezultatului procedurii fiind luna august 2022″, a explicat Florin Florian.

Întâlnire cu supervizorul lucrărilor la centura Zalăului

Tot marți, prefectul Dari Toma şi suprefectul Florin Florian s-au întâlnit, la sediul instituţiei, cu echipa Search Corporation, cea care va realiza consultanţa şi supervizarea lucrărilor de execuţie pentru cel de-al doilea tronson al variantei de ocolire a municipiului Zalău, proiect realizat de asocierea Synohidro Corporation Limited din China şi Good Prod SRL, din România.

Prefectul Dari Toma a subliniat, în acest context, importanţa utilizării unor materiale de calitate, dar şi a realizării unor lucrări care să respecte proiectul vizând realizarea şoselei de centură a Zalăului.

Traseul variantei ocolitoare Zalău are o lungime de 5,535 kilometri şi este unul sinuos, cu cinci viaducte, două poduri şi 15 podeţe. Drumul va avea o lăţime de 10 metri, cu şapte metri partea de carosabil şi trei benzi de circulaţie în zonele cu pantă accentuată. Termenul de finalizare a lucrării este anul 2023.