Stadiul lucrărilor de pe DJ 108A, între Bogdana și limita cu județul Cluj, și de pe DJ 191C: Nușfalău – Crasna – Zalău – Creaca, a fost verificat personal de conducerea administrației județene.
Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, și vicepreședintele Szilágyi Róbert István au făcut, zilele trecute, o vizită pe șantierul de pe tronsonul de 11,6 kilometri ai DJ 108A, între Bogdana și limita cu județul Cluj.
“Am ținut să verific personal stadiul lucrărilor la acest obiectiv de investiții și m-am bucurat să constat că lucrările au avansat, chiar dacă nu în ritmul pe care ni l-am fi dorit. Am cerut constructorului profesionalism și mobilizare, astfel încât să fie respectate termenele stabilite. De asemenea, antreprenorul ne-a promis că până la finele lunii octombrie va remedia toate deficiențele constatate. Vom monitoriza îndeaproape modul în care se derulează lucrările pe acest tronson, pentru ne asigura că intrăm în iarnă cu un drum practicabil și că șoferii care tranzitează zona vor circula în condiții de siguranță. Dată fiind complexitatea proiectului, administrația județeană face demersuri pentru a extinde durata de valabilitate a contractului de finanțare. Obiectivul nostru este ca până anul viitor, investiția să fie finalizată”, a subliniat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj.
Contractul de lucrări pentru reabilitarea și modernizarea DJ 108A: limită județul Cluj – Bogdana are o valoare de 24,6 milioane de lei (fără TVA), finanțarea fiind asigurată prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
Cei doi oficiali ai Consiliului Județean Sălaj au verificat și cum se lucrează pe DJ 191C: Nușfalău – Crasna – Zalău – Creaca. Până în prezent, echipele constructorului au reușit să finalizeze podețele de la km 14+964 și km 15+446, au turnat stratul de mixtură asfaltică de legătură (binder) pe o lungime de aproximativ 24 km, iar pe o porțiune de 4 km (până la intrarea în localitatea Huseni), au așternut și stratul de asfalt de uzură. De asemenea, au fost executate 64 podețe tubulare și 57 podețe prefabricate, 590 metri liniari de ziduri de sprijin, iar conducta de apă din localitățile Ratin și Huseni a fost relocată pe o lungime de 4 km.
“Având în vedere că în ultimii ani, perioada de toamnă a fost caracterizată de temperaturi relativ ridicate pentru acest anotimp, ce permit continuarea lucrărilor în șantierele deschise, antreprenorul și-a propus ca până la sfârșitul anului să încheie lucrările de ziduri de sprijin, șanțuri și rigole până în apropiere de ieșirea din Aghireș, dar și lucrările la două poduri și un podeț din localitatea Aghireș. Tot până la finele anului, va fi așternut stratul de asfalt de uzură pe tot sectorul de 24 km acoperit cu binder și va fi încheiată procedura de relocare a conductei de apă în localitățile Ratin, Huseni și Crasna”, a mai spus Dinu Iancu-Sălăjanu.
Investiția în reabilitarea DJ 191C este derulată prin POR 2014-2020, contractul de lucrări având o valoare totală de peste 68,6 milioane de lei (fără TVA).