Incepand de ieri, 24 martie, si pana vineri, 28 martie, producatorii, importatorii si distribuitorii de autoturisme isi pot depune dosarele pentru validarea participarii in programul „Rabla 2014”, potrivit Administratiei Fondului pentru Mediu (AFM). Lista celor autorizati sa participe in acest an la program, precum si lista operatorilor economici autorizati sa desfasoare activitati de colectare si tratare a vehiculelor scoase din uz vor fi publicate pe site-ul AFM.
Salajenii care doresc sa beneficieze anul acesta de programul guvernamental Rabla 2014 se vor putea adresa oricarui dealer din cei validati pentru a-si cumpara o masina noua. Casarea vechii masini se va putea face, de asemenea, la orice colector autorizat. Dupa ce se vor inscrie la dealer, salajenii vor avea la dispozitie 30 de zile pentru casarea si radierea masinii vechi si pentru achizitia celei noi. In cazul nerespectarii conditiilor, tichetul electronic se intoarce in baza nationala, putand fi extras de un alt comerciant. Cei care nu doresc sa achizitioneze o masina noua pot ceda dreptul de folosire a primei de casare unei alte persoane, cu care trebuie sa se prezinte la dealer, iar tichetul electronic eliberat va fi pe numele celui care cumpara autoturismul, precizeaza ministrul Mediului. Astfel, se elimina „piata intermediarilor”, unde se puteau vinde la liber tichetele primite celor care doreau sa achizitioneze o masina noua. Cel care doreste sa-si caseze masina fara sa-si cumpere una noua va trebui sa stie de la inceput cui vrea sa cedeze reducerea de 6.500 de lei. Potrivit ministrului, „specula” cu tichetele Rabla va disparea prin noul mod de desfasurare a programului.stop_coloana

Distributia tichetelor nu se mai face pe judete
Din cele 20.000 de tichete electronice alocate pentru anul acesta, 17.000 sunt pentru persoane fizice si 3.000 pentru persoane juridice si institutii publice. Potrivit declaratiei ministrului Mediului, Attila Korodi, distributia tichetelor nu se va mai face anul acesta pe judete, in functie de vechimea parcului auto din fiecare unitate teritoriala, ci in functie de cerere. Dealerii auto validati vor putea extrage tichetele dintr-o baza de date nationala, pe masura ce se inscriu solicitantii.

„Rabla 2014” – dupa 1 aprilie
Ministerul Mediului intentioneaza sa lanseze programul „Rabla 2014” dupa data de 1 aprilie. Pana atunci, colectorii inscrisi in program vor fi controlati, incepand cu 24 martie, de reprezentantii AFM si inspectorii Garzii Nationale de Mediu. „Dorim ca toate vehiculele scoase din uz sa mearga pe palierul reciclare si sa nu dispara din evidenta VSU (vehicule scoase din uz – n.r.)”, declara ministrul Attila Korodi referitor la controale.