Vineri, 29.05.2009, incepand cu ora 9.00 a avut loc sedinta de Colegiu Prefectural in Sala de videoconferinte a Institutiei Prefectului Judetului Salaj. La intalnirea de lucru au participat Prefectul Judetului Salaj, Ionel Ciunt, reprezentanti serviciilor publice deconcentrate si secretariatul tehnic. Pe ordinea de zi au fost discutate masuri privind reorganizarea Colegiului prefectural al judetului Salaj si a fost prezentata componenta actuala si viitoare a Colegiului Prefectural, conform O.U.G. nr.37/2009 privind unele masuri de imbunatatire a activitatii administratiei publice.
Din cei 27 din noii directori ai institutiilor deconcentrate care formeaza Colegiul Prefectural, 12 urmeaza sa semneze contractele de management in perioada urmatoare, conform Ordonantei. rmatoarea sedinta a Colegiului Prefectural va fi pe data de 26 iunie 2009.
Comunicat
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...