Proiectul stipuleaza ca vanzarea de bauturi alcoolice in magazine catre cei care n-au implinit inca 18 ani va reprezenta o contraventie, fapta ce va putea fi amendata cu sume cuprinse intre 3.000 si 6.000 de lei.
Totodata, dupa cum stabileste propunerea legislativa, pe langa magazinele care vand alcool minorilor, vor putea fi amendate si unitatile autorizate sa comercializeze bauturi alcoolice care ofera gratuit astfel de bauturi minorilor. Aici vorbim, printre altele, si despre restaurante, baruri, terase etc.
Mai mult, daca magazinele, restaurantele sau barurile vor incalca aceste prevederi in mod repetat, se va aplica, pe langa amenda, si masura suspendarii activitatii acestora pe o perioada cuprinsa intre 10 si 30 de zile.
In prezent, Legea nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice stabileste ca reprezinta contraventie "servirea cu bauturi alcoolice, in localurile publice, a consumatorilor aflati in vadita stare de ebrietate, precum si a minorilor". Pentru incalcarea acestei prevederi se pot aplica amenzi cuprinse intre 500 si 1.500 de lei si, de asemenea, daca aceasta este incalcata repetat, se poate stabili si suspendarea activitatii localului public pe o perioada de pana la o luna.