Unitatea de invăţămant este printre cele mai moderne şcoli din judeţul Sălaj datorită unei investiţii de peste trei milioane de lei.
Proiectul de reabilitare a şcolii generale „Gheorghe Lazăr” din Zalău a ajuns la sfarşit după 15 luni de la implementare. Cu ajutorul unei investiţii de peste 3,1 mili-oane de lei, beneficiarii finali ai proiectului, cei 636 de elevi şi cele 50 de cadre didactice, se bucură acum de condiţii imbunătăţite de desfăşurare a activităţilor didactice, ca urmare a lucrărilor de infrastructură realizate şi a dotărilor din unitatea şcolară. Potrivit directorului Claudia Radu, „datorită acestor lucrări de execuţie şi prin dotare, elevii şi cadrele didactice dispun de un centru multimedia, un centru de documentare şi patru săli de clasă noi”. Dotările şi echipamentele IT achiziţionate includ un server şi 28 de computere, şapte laptopuri, cinci videoproiectoare, două ecrane, o tablă electronică interactivă, 58 de table albe, patru imprimante lase, un scaner, patru copiatoare, 17 softuri educaţionale, şase sisteme educaţionale tip home-cinema, o centrală telefonică şi zece stick-uri de memorie. „In privinţa beneficiilor economice şi de mediu, amintim că prin lucrările de reabilitare executate are loc creşterea eficienţei energetice şi implicit scăderea costurilor la utilităţi şi intreţinere”, a precizat Claudia Radu.
Prin lucrările de execuţie s-au reabilitat clădirile corpurilor A şi B, s-a supraetajat corpul B cu incă un nivel, s-a inlocuit acoperişul, s-au efectuat lucrări de reabilitare termică, s-au realizat lucrări de amenajare interioară, s-a inlocuit tamplăria, instalaţiile termice, sanitare şi electrice, s-au asfaltat curţile interioare şi s-a completat imprej-muirea instituţiei.
Elevii veneau la cursuri pe două „schimburi”
Pentru a face loc schelelor şi maşinilor de găurit, elevii au fost mutaţi dintr-o clasă in alta. Şi cum spaţiul s-a dovedit a fi insuficient, elevii au venit la cursuri şi după masă. „Ne-am desfăşurat programul pe două schimburi şi din dorinţa de a lua anumite măsuri pentru a evita accidentele”, a declarat directorul unităţii de invăţămant in cadrul unei conferinţe de presă susţinută ieri. Din partea Primăriei Zalău, instituţia care a gestionat acest proiect, primarul Radu Căpilnaşiu s-a declarat mulţumit de lucrările executate la şcoala „Gheorghe Lazăr”, mai ales că „au fost puţine semnalele negative referitoare la acest proiect”. Ca ştire de ultimă oră, edilul a anunţat că „va fi finanţată şi reabilitarea Colegiului Alesandru Papiu Ilarian”.