Licitatia pentru proiectarea si constructia centurii ocolitoare a Zalaului a fost suspendata. Desi ofertele ar fi trebuit depuse la finalul lunii iulie 2019, cel mai probabil Compania de Drumuri nu a raspuns la timp la intrebarile potentialilor ofertanti si drept urmare, licitatia a fost suspendata pana la primirea raspunsurilor. In conditiile actuale licitatia urmeaza sa fie finalizata spre finalul anului, dupa care va urma perioada de proiectare, cu o durata de 6 luni, conform contractului. In paralel este necesara exproprierea terenurilor.

rn

La CNAIR directorii sunt plecati in concediu si nu are cine comunica cu presa

rn

Am incercat sa luam legatura telefonic cu cei din conducerea CNAIR, dar secretarele din companie ne-au spus ca directorul general Scarlat e plecat la Parlament, iar directorul general adjunct este in concendiu. Am insistat sa solicitam un punct de vedere oficial si am cerut sa vorbim cu purtatorul de cuvant Serbanescu, dar surpriza face ca si el sa fie plecat in concediu. Apoi o doamna simpatica de la secretariat ne-a facut legatura la Serviciu Achizitii unde am discutat cu un domn Lucian care ne-a declarat ca el nu are atributii sa transmita informatii. Intr-un final am facut o solicitare scrisa catre cei de la CNAIR si le-am cerut sa ne spuna motivele pentru care licitatia a fost suspendata. Vom astepta, potrivit legii, maxim 10 zile sa primim raspunsul oficial de la CNAIR.

rn

Prin acest proiect se vor construi 5,535 kilometri de drum, cu latime intre 10-13,5 metri si separator fluxuri de circulatie cu latime de 1,5 metri. Principalele lucrari care vor fi realizate pe aceasta portiune constau in cinci viaducte, doua poduri si doua intersectii giratorii. Un sens giratoriu este prevazut la desprinderea din drumul spre Cluj-Napoca, la kilometrul 79+629, iar cel de-al doilea sens giratoriu la intersectia cu DJ 191C la Aghires. Potrivit unor surse apropiate acestui proiect, am aflat ca circa 10 societati comerciale au cumparat caietul de sarcini pentru a analiza conditiile impuse de Ministerul Transporturilor pentru constructia centurii Zalaului. Dintre aceste 10 firme cel putin 2-3 vor si depune oferte de pret pentru lucrarile la centura.

rn

Primar Zalau, Ionel Ciunt: "Situatie se deblocheaza in maxim 10 zile"

rn

Potrivit primarului Ionel Ciunt situatia proiectului privind construirea soselei de centura a Zalau va fi deblocata in maxim 10 zile: ^Este suspendata achizitia. Saptamana trecuta am fost pana la Ministerul Transporturilor si am avut o discutie cu directorul general al CNAIR. Sunt niste clarificari care trebuie facute cu firma de proiectare care a proiectat SF-ul (Stidiul de fezabilitate). Din aprecierea CNAIR-ului intr-o saptamana, maxim 10 zile o sa se reia licitatia. Mai exact este vorba de urmatoarea problema: Regioanala de Drumuri Cluj a facut studiul de fezabilitate , iar in achizitia respectiva au cuprins si realizarea proiectului tehnic. CNAIR a facut achizitia pe proiect tehnic si executie si la un moment dat s-au intalnit documentatiile. Acum e nevoie de clarificari in sensul acesta. Firma care a executat SF-ul trebuie sa renunte sa faca proiectul tehnic pentru a putea continua achizitia facuta de CNAIR. Firma vrea sa renunte si nu se pune problema. Conditia a fost ca si CNAIR sa le plateasca realizarea SF-ului. Astazi (nr. 5 septembrie) stiu ca o sa le faca plata pentru SF, dupa care sunt invitati sa renunte amiabil la realizarea proiectului tehnic. Dupa care in 10-15 minute se va relua licitatia de pe SEAP cu depunerea ofertelor. E o situatie care ne-a creeat un disconfort, pentru ca termenul acesta ‘in care s-a suspendat si pana se va relua licitatia va trebui prelungita perioada de depunere a ofertelor care era initial 31 iulie. Noi am crezut ca lucrarile vor incepe la toamna, dar cel mai probabil vor incepe in primavara. Ceea ce nu e un lucru rau dar nici foarte bine.^

Deputatul PNL Lucian Bode il cheama pe directorul CNAIR sa dea explicatii in Parlament

rn

Presedintele Comisiei de transport si infrastructura din Camera Deputatilor, deputatul PNL Lucian Bode ne-a transmis ca: ^Suspendarea procedurilor de licitatie pentru soseaua de ocolire a municipiului Zalau, etapa a 2-a, dovedeste amatorismul celor de la CNAIR care a ramas o institutie anchilozata si nereformata si care da din ce in ce mai multe rateuri. Voi aborda aceasta situatie inadmisibila de blocaj a unui proiect major pentru judetul nostru, in cadrul sedintei de miercurea viitoare a Comisiei pentru transporturi unde ii vom avea invitati pe reprezentantii CNAIR. Din pacate, am anticipat acest blocaj in cazul proiectului soselei de centura a Zalaului inca de acum 2 ani, iar entuziasmul proletar manifestat de catre primarul si viceprimarului Zalaului care anuntau ca pana la finele anului 2018 ^se va intra cu utilajele pe santier^ a fost o declaratie hazardata si fara fundament real. In cel mai fericit caz, vom vedea aceste utilaje pe santier la finele anului 2020, pentru ca in acest ritm cu blocaje peste blocaje, procedurile sunt mereu intarziate. Daca va aduceti aminte chiar domnul ministru Razvan Cuc anunta in mai, aici la Zalau, ca proiectul este in linie dreapta si ne spunea cat de important este pentru comunitatea noastra, etc. Dar atunci era in campanie electorala pentru europarlamentare si promitea cate in luna si in stele. Sa vina acum domnul Cuc din nou la Zalau, sa dea ochii cu oamenii de aici si sa le explice motivele acestui blocaj. Aceste personaje nu mai au credibilitate si se compromit cu fiecare declaratie facuta. Este clar ca pentru succesul acestui proiect, echipa din fruntea CNAIR, MT si Primariei Zalau trebuie sa dispara si sa fie inlocuiti cu oameni competenti si responsabili."