Cultul cinstirii celor plecati pentru totdeauna din aceasta lume, difera de la o comunitate la alta. Trecand printr-un satuc ce pare uitat de lume, situat intr-un judet vecin, te coplesesc sentimente de admiratie la vederea unui mic cimitir in care isi dorm somnul de veci cativa evrei care cu multi ani in urma au fost locuitori ai acelei asezari. Desi demult nu mai au urmasi in localitate si tara, cimitirul arata impecabil pe tot parcursul anului. Asa cum se vede incepand de la gard si pana la ordinea si curatenia care domneste peste tot.
Ramai si mai impresionat cand afli ca aceasta infatisare este dirijata si finantata de la mii de kilometri, de catre reprezentanti ai acestei etnii. E si acesta un motiv in plus ca ochii mintii sa te duca la aspectul cimitirului mare din municipiul nostru. Unde iarba si scaietii cresc in voie mai ales printre mormintele celor fara urmasi. Dar si in cazul multora dintre ceilalti, ai caror apartinatori aflati in viata, fie ca sunt plecati departe, fie ca nu au timp sau putere fizica pentru o ingrijire permanenta a acestui spatiu destinat eternitatii. Iar daca totusi o fac, se intampla de vreo 2-3 ori pe an, cu precadere de Ziua Luminatiei.
In cimitirul mare sunt numeroase cavouri si morminte costisitoare, de unde rezulta ca exista putere secundara pentru sustinerea unor angajati pe termen nelimitat pentru ingrijirea cimitirului. Oricum, la atatea morminte cate sunt, contributia baneasca ar fi nesemnificativa. Lipseste initiativa.
La urma urmelor, un cimitir bine intretinut este de fapt o mare oglinda tacuta, dar care in tacerea ei spune multe despre urmasii celor aflati sub ea, despre fiecare in parte si despre toti in ansamblu.

Post Views: 73