Redacția
Sinodul de la Constantinopol, din martie 843 a hotarat ca prima Dumnica din Postul Mare sa fie ,, Duminica Ortodoxiei”, ca amintire a biruintei Ortodoxiei asupra ereziilor din primele opt veacuri crestine; cu aceasta data se incheie de fapt epoca Sfintilor Parinti ai Bisericii si a Sinoadelor ecumenice, dar, in acelasi timp se incheie si perioada ,,iconoclasta”=lupta contra icoanelor. Daca ereziile de dinaintea iconoclastilor erau formulate si raspandite de catre persoane particulare, iconoclasmul, care a durat aproape un secol, a fost initiat de imparati si pus in practica cu sprijinul lor militar si politic, manifestat sub forma de violente, de mare cruzime. Imparatii iconoclasti Leon III Isaurul(717-741), fiul sau Constantin al V-lea Copronimul(741-775), Leon V Armeanul( 813-820) si Teofil (829-842) au folosit cele mai brutale mijloace pentru inlaturarea icoanelor din biserici sau din casele credinciosilor; au provocat chiar mii de jertfe omenesti. Motivele care au declansat aceasta lupta nu sunt numai religioase, ci si politice si economice. Pana la Leon juramantul militar se depunea pe icoana lui Hristos; monedele aveau pe avers imaginea lui Hristos cu inscriptia ,,imparatul imparatilor”, iar ca revers imaginea imparatului cu inscriptia ,,robul lui Hristos”. Aici apare competitia dintre imparat si Hristos. Suprimand imaginea lui Hristos de pe edificii, monezi, obieste oficiale si icoane, imparatul Leon voia sa-si absolutizeze propria lui suprematie, instaurarea unei teocratii absolute in care imparatul devenea si sef religios al imperiului. Astfel, din luptator contra icoanelor, imparatul devine in fapt ,,luptator impotriva lui Hristos”. In crestinism, icoana nu este o aparitie tarzie, ci din punct de vedere istoric, ea are inceputul in epoca apostolica. Conform traditiei bisericesti, au existat doua icoane ale Mantuitorului, care au aparut inca in timpul vietii Sale pamantesti: cea trimisa regelui Abgar al Edesei; cea imprimata pe mahrama data de o femeie-numita Veronica, lui Iisus pe drumul Golgotei. Traditia mai pomeneste o icoana a Fecioarei-facuta in chip miraculos-dar si de cele ale Mantuitorului si ale Sfintei Sale Maici, zugravite de Ev. Luca. Iar o dovada de netagadiut in argumentarea vechimii icoanelor este existenta frescelor din catacombele primelor veacuri: icoana Bunului Pastor din catacomba romana a Domitiliei, sec. I si icoana Sfintei Fecioare cu Pruncul din catacomba Prisciliei. Daca poporului ales i s-a interzis inchinarea la idoli prin porunca: ,,Eu sunt Domnul Dumnezeul tau…Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine! Sa nu-ti faci chip cioplit”…(Iesire 20,2-6), aceasta a fost facuta dintr-o pedagogie divina. Se cunostea slabiciunea evreilor, imaturitatea lor duhovniceasca si cat de usor puteau fi influentati de obiceiurile popoarelor pagane invecinate. Se stie ca atunci cand Moise se cobora din munte, tinand in mainile sale doua table cu cele zece porunci, poporul deja savarsise pacatul, isi facuse un vitel de aur turnat, caruia i-au zis: ,,Iata, Israele, dumnezeul tau, care te-a scos din tara Egiptului”(vezi Iesire 32,1 si urm. si Deut. 9,16 si urm). Icoana nu este idol! Crestinii nu zic icoanei: Iata, dumnezeul tau!; crestinii nu se inchina lemnului, cum faceau evreii zicand arborelui si pietrei „Tu esti Dumnezeul meu si tu m-ai nascut!”(Ieremia 2,27), ci se inchina celui reprezentat in icoana. Ratiunile profunde pe care se fundamenteaza icoana ca obiect de cult sunt doua: intruparea Fiului lui Dumnezeu si nevoia de concret a omului. Intrucat in Vechiul Testament evreii nu puteau sa-l vada pe Dumnezeu, nu le-a fost ingaduit sa-L reprezinte sub vreo forma. In Noul Testament ,,Dumnezeu s-a aratat in trup”(1 Timotei, 3,16), ,,Dumnezeu a coborat intre noi, facandu-se asemenea oamenilor, si la infatisare aflandu-Se ca un om”(Filip. 2,7). Sfintii Apostoli L-au vazut si au petrecut alaturi de Fiul lui Dumnezeu si marturisesc: ,,Ceea ce am vazut si am auzit, va vestim si voua, ca si voi sa aveti partasie cu noi”(1 Ioan 1,3). De aceea, in mesajul pe care crestinismul il da lumii, alaturi de cuvantul auzit si inteles, sta si imaginea, chipul Celui care rostea adevarul si din care iradia puterea tamaduitoare.
