Pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Județean de vineri, 26 februarie, s-a aflat și un proiect de hotărâre privind validarea componenței Autorității Teritoriale de Ordine Publică Sălaj (ATOP). Aceasta este o structură care funcționează pe lângă Consiiul Județean, definită de lege ca fiind organism cu rol consultativ, fără personalitate juridică, constituit pentru o perioadă de 4 ani,
a cărui activitate se desfăşoară în folosul comunităţii, iar membrii săi sunt remunerați pentru fiecare ședință la care participă.

Din ATOP fac parte, de drept, şeful Inspectoratului de poliţie judeţean şi subprefectul, respectiv 6 consilieri desemnaţi de Consiliul Judeţean Sălaj, 3 reprezentanţi ai comunităţii desemnaţi de preşedintele Consiliului Judeţean, şeful Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj, şeful Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj şi un reprezentant al Corpului Naţional al Poliţiştilor.

Astfel, noua componență ATOP, validată în ședința de vineri este următoarea: Dinu Iancu-Sălăjanu – președintele Consiliului Județean Sălaj; Zaharia Marcel-Claudiu – consilier judeţean PNL; Panie Sergiu – consilier judeţean PSD; Sojka Atila- Ioan – consilier judeţean UDMR; Papp Zsolt-Laszló – consilier judeţean UDMR; Ardelean Cosmin – Vasile – consilier judeţean USR PLUS; Sârcă Romeo – Constantin – subprefectul judeţului Sălaj; Stupar Marius – Anton – şeful Inspectoratului de Poliţie Sălaj; Cigăran Vasile Adrian – şeful Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj; Dobocan Vasile – Adrian – şeful Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj; Coste Alexandru Petru (preotul de la Iaz)– reprezentant al comunităţii; Mureşan Ioan-Sorin (fost colonel ISU – responsabil cu prevenirea si autorizarea)– reprezentant al comunităţii; Pop Emeric (fost primar la Crasna, fost administrator public al județului, actual șef al SC Pază Obiective și Intervenție SRL, societate aflată în subordinea Consiliului Județean Sălaj) – reprezentant al comunităţii; Groza Ioan – reprezentant al Corpului Naţional al Poliţiştilor.
Preşedintele al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Sălaj a fost ales consilierul județean liberal Zaharia Marcel-Claudiu.

Pentru activitatea desfășurată, adică întâlniri unde se discută diferite subiecte, iar membrii ATOP își spun părerea, fără vreo putere de decizie, legislația prevede că aceștia au dreptul la o indemnizaţie de şedinţă stabilită de către Consiliul Judeţean. În mandatul 2016-2020, valoarea acestei indemnizații a fost de 15 la sută din salariul de bază (fără sporuri, fără norma de hrană, etc.) al președintelui Consiliului Județean. Asta înseamnă că fiecare membru ATOP a primit, pentru o ședință, câte 1.642 lei net (2.808 brut).

Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu, a propus în ședința de vineri micșorarea acestei indemnizații cu 5 procente.

“Până în momentul de față, indemnizația membrilor ATOP era de 15 la sută din indemnizația de bază a președintelui Consiliului Județean, propun reducerea indemnizației cu 5 la sută. Astfel indemnizația va fi de 10 la sută din indemnizația de bază a președintelui Consiliului Județean”, a afirmat Dinu Iancu Sălăjanu.

Propunerea sa a fost votată în unanimitate de consilierii județeni.

Asta înseamnă că membrii ATOP vor încasa, pentru fiecare ședință lunară în parte, câte 1.094 lei net.