Cine-i profesorul?
Cu fiecare ocazie cu care aud despre vreo problemă din învăţământ, îmi revin în minte vorbele unui profesor de la Facultatea de Pedagogie din Cluj, care ne spunea nouă, studenţilor, că „doar rataţii ajung profesori”. Cu mici excepţii să spunem, scuzându-l. Apoi, profesorul nostru nuanţa, explicând că studenţii buni devin specialişti în domeniile pe care le-au aprofundat. De exemplu, un absolvent de Litere devine un bun traducător sau translator la o multinaţională, un chimist sau un biolog lucrează în cercetare. Şi exemplele pot continua. În nici un caz cei buni nu se duc la catedră. În schimb, cei care „ratează” o carieră în domeniul lor de specialitate se îndreaptă spre catedră. Profesorul nu a detaliat şi de ce se întâmplă acest lucru, dar explicaţia o cunoaştem cu toţii. Salariile din educaţie sunt mici şi nu-i atrag pe tinerii absolvenţi de facultate. Atunci de unde să avem oameni dedicaţi profesiei de dascăl?
Cu 15 ani în urmă, lucrurile stăteau altfel. Profesorii erau modele pentru elevi. Ştiau să impună respect şi să te atragă spre învăţătură. Auzeam despre dascălii mei că, la vremea lor, au fost şefi de promoţie, minţi strălucite. stop_coloana Profesorii iubeau copiii şi îşi respectau meseria. Chiar dacă uneori mai apelau şi la băţ pentru a-i linişti pe sălbatici. Acum nu mai există băţ sau colţul penitenţei. Avem numaii „tehnici şi metode de disciplinare sănătoase”. Însă ceea ce se întâmplă în şcoala de astăzi, uneori conflicte între elevi şi profesor, este de neconceput pentru un mediu educativ. Vorbim despre „copii-problemă” la fiecare clasă, pe care dascălii nu-i pot stăpâni. Profesorilor le lipseşte şi instrumentul corect şi motivarea financiară pentru a putea face educaţie. Nu poţi porni la drum lung cu maşina defectă, nici nu poţi duce apă cu sita, dar nici nu poţi educa un popor dacă nu investeşti în educatori. Sigur că mai nou intră în sistem absolvenţi slab pregătiţi, dar grosul profesorilor nu sunt rataţi intelectual, sunt „rataţi” financiar.
