Proprietarii de terase din municipiu, a căror activitate a fost puternic afectată de pandemia de coronavirus și de restricțiile impuse de autorități, vor primi reduceri la chiriile datorate.
Potrivit unui proiect de hotărâre care va fi supus miercuri, 23 decembrie, votului consilierilor locali, aceștia vor achita doar 10 la sută din chiria datorată.
“Pe perioada pentru care s-a instituit carantina zonală pentru municipiul Zalău, societăţile comerciale care desfasoară activităţi de alimentaţie publică pe terasele amenajate pe terenul proprietatea publică a Municipiului Zalău, vor achita 10% din chiria datorată în baza contractului de închiriere teren”, scrie în proiectul de hotărâre.
Inițiatorii proiectului spun că au ținut cont de instituirea carantinei zonale la Zalău, în luna noiembrie, urmată implicit de interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum alproduselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, inclusiv al teraselor, în
interiorul şi exteriorul clădirilor, dar și de solicitările formulate de chiriaşi în scopul diminuării chiriei pe perioada în care le-a fost
interzisă activitatea. Aceștia din urmă au explicat că afacerile lor au fost grav afectate, iar prin nerealizarea de venituri se găsesc în imposibilitatea de a plati chiria datorată pentru ocuparea terenului în scopul amenajării tersaelor.
Dacă proiectul de hotărâre va primi votul consilierilor locali, cererile se vor putea depune până cel târziu în data de 31 ianuarie 2021.