Se spune, si eu cred ca pe buna dreptate, ca fiecare felie de viata are un numitor comun. Ceva care o defineste, care intr-un anume fel o face unica. Daca e sa ne referim la zilele pe care le traim, ceea ce le uneste este frica. Frica oamenilor de cate ori vad lumina zilei. Si de aici teama, frica ce invinge mai totdeauna speranta. Frica de a nu pierde bruma de agoniseala, teama ca am putea ramane fara lucru, frica de boala, foamete, teama de saracie lucie, frica de autoritate, de decidenti de la vladica pana la ultimul functionar de la ghiseu. N-a mai ramas nici macar optimismul. Traim asa de ani buni, desi, in urma cu mai bine de doua decenii, optimismul unor sperante care imbobocisera ne-a facut sa ne pierdem capul, asa cum se spune in popor. Asa am dat la spate belsug de avere, numai ca izvorul ei curgea cumva din epoca apusului comunism. Am dat cu tifla in tot ce ne identifica drept natie romana, imbatati de spiritualele discursuri ale unor delatori de profesie. Samsarii la adapostul imunitatii. CAP-uri, IAS-uri, SMA- uri, statiuni si institute intregi de cercetare agricola au luat calea neantului, rotunjind veniturile unor butra verde fara scrupule, fara credinta in Dumnezeu. Pentru ei, ei bine, frica n-a functionat . Si nici nu are sorti de izbanda, de vreme ce strambatatea unor legi intocmite pe picior pune la adapostul imunitatii tocmai samsarii de ocazie. Tara insa se joaca de-a nababii cu bani de imprumut, al caror rost, a caror soarta nici macar bancherii de profesie nu le cunosc. N-avem decat sa ne ducem unde vom vedea cu ochii, sustin ei in deradere pentru umilinta pe care o traim. Suntem cetateni de mana a doua, ni se spune si de aici minimele pretentii pe care le putem avea de la viata. Daca e sa o luam pe cea dreapta, atunci vorba din popor „Frica tine de prostie, dupa cum saracia nu vine nici ea din prea multa minte”.

Post Views: 53