Redacția
De 20 de ani de cand sunt alegeri libere in Romania, n-a fost campanie elctorala fara incrancenarea dincolo de limitele normalului a candidatilor de a prinde o functie undeva pe la vreo primarie sau pe la vreo institutie publica. In timpul fiecarei campanii observam tonul ridicat, acuzele reciproce, recurgerea la injurii si la atacuri sub centura. Ieri, de pilda, un candidat independent care isi facea campanie in piata agroalimentara din centrul Zalaului a fost injurat pentru ca vorbea despre mafia din primarie. Alaltaieri, alti doi candidati, Haller si Babiuc s-au ciondanit in vazul lumii, in fata la Porolissum. Si e numai inceputul. Indiferent ca e vorba de un post de consilier local, de presedinte, sau parlamentar, candidatii se sfasie intre ei precum lupii iarna, cand nu mai gasesc hrana. Ai zice ca toata viata lor ar depinde de acel post, pentru care nu precupetesc nimic si ar renunta la aproape tot: bani, relatii, cinste, prietenie, demnitate. Ai zice ca daca nu-l castiga se termina lumea. In mare parte adevarat, doar e vorba de lumea lor. Nu a noastra, deoarece noi stim prea putine lucruri despre ceea ce fac cu adevarat alesii nostri. Ceea ce ma mira, desi poate nu ar trebui, este faptul ca multi dintre candidatii diferitelor partide sunt prieteni, unii se cunosc din copilarie, dar nu precupetesc ca in campanie sa-si arunce acuze sau cuvinte grele. Si asta pentru ce? Pentru a ajunge in fruntea unui oras mai mic sau mai mare, ori a vreunei comune uitate de Dumnezeu. Un candidat acuzat de altul ca a spus ceva neadevarat despre el, a replicat sec: „Da, mai, dar asa e in campanie”. Din cate vedem se pare ca la politicienii romani scopul scuza mijloacele. E de neinteles ca cineva care isi jigneste prietenul sa-l mai salute apoi pe strada. Doar in campaniile elctorale de la noi se poate intampla asa ceva. Ceva trist.
Alina Rad
