decembrie 5, 2025

Cei mai talentați informaticieni din țară vin, luna viitoare, la Zalău

cns

Zalăul va găzdui, în luna mai, Tabăra Lotului Naţional de Informatică. Evenimentul va avea loc în perioada 22 – 27 mai, la Colegiul Naţional „Silvania” Zalău, și va reuni 15 dintre cei mai talentaţi elevi de gimnaziu, 20 de elevi de liceu şi 20 de profesori, membri ai comisiei tehnice şi ştiinţifice, cu scopul de a pregăti şi selecta lotul naţional pentru competiţiile internaţionale de informatică.
Costurile cu organizarea acestei acțiuni sunt de aproximativ 73.050 lei, sumă din care Ministerul Educaţiei suportă doar 42.285 lei, fiind necesar ca diferenţa de 30.765 lei să fie asigurată din alte surse.
Astfel, Inspectoratul Școlar Județean Sălaj a cerut sprijinul Primăriei Zalău, care, în urma analizării posibilităţilor financiare, poate aloca suma de 10.000 lei pentru acoperirea parţială a cheltuielilor, respectiv pentru cazarea membrilor comisiei din străinătate (7.740 lei) şi Dineul de gală (2.260 lei).

Alocarea acestei sume trebuie aprobată de consilierii locali, un proiect de hotărâre în acest sens aflându-se pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de joi, 24 aprilie.

În plus, municipalitatea va sprijini transportul celor 55 de persoane la Tenaris Silcotub cu mijloacele de transport de la Transurbis, va asigura accesul la Planetariul din incinta Cinematografului Scala, va pune la dispoziţie personalul din cadrul Centrului de Informare şi Promovare Turistică Zalău, dacă va fi cazul, şi va asigura materialele promoţionale de care dispune.

Programul Taberei Lotului Naţional de Informatică include cursuri de pregătire intensivă, probe de baraj pentru selecţia lotului naţional, excursii tematice, activităţi recreative şi vizite culturale, cazare și masă pentru participanți, masa festivă şi festivitatea de premiere.