Cel mai mare proiect pe care administraţia locală din Jibou îl are depus pe fonduri europene vizează transformarea ruinelor a ceea ce s-a dorit a fi un campus şcolar în clădiri moderne, ce vor găzdui Cubul Copiilor, biblioteca, săli de conferinţe, dar şi spaţii pentru vârstnici şi femeile abuzate.

Proiectul vizând modernizarea infrastructurii serviciilor pentru creşterea calităţii vieţii în oraşul Jibou are o valoare de aproape şase milioane de euro, respectiv circa 24 milioane de lei.

„Aici valorificăm fundaţiile de la campusul şcolar, care s-au făcut în 2008 şi care sunt în paragină, în zona stadionului. S-a renunţat la proiectul campusului şcolar şi ne-am gândit să facem ceva acolo, să-i dăm o destinaţie. Ne-a trebuit un an şi jumătate până să primim de la Ministerul Educaţiei fundaţiile respective pentru a putea gândi un nou proiect acolo”, precizează primarul Jiboului, Dan Ghiurco.

Potrivit acestuia, prin proiect se vor realiza clădiri însumând peste 3.000 de metri pătraţi de suprafaţă construită, atât pentru copiii, cât şi pentru tinerii şi vâstnicii din oraş.   

„Sunt aproape 3.000 de metri pătraţi de suprafaţă construită nouă care cuprinde: un corp, cel mai mare, unde vrem să mutăm Clubul Copiilor, bilioteca orăşenească şi să realizăm două săli de conferinţe şi spaţii pentru tineri; un corp, mai mic, pentru persoanele vâstnice, iar un alt corp cu cinci spaţii pentru femeile abuzate, victime ale violenţei în familie. Din păcate, noi am avut solicitări până acum şi nu le-am putut oferi un astfel de spaţiu, un adăpost pentru o perioadă limitată”, detaliază Dan Ghiurco.

Pe lângă cele trei corpuri, prin acest proiect vor fi modernizate şi străzile Nuferilor şi Stadionului.

Proiectul a trecut de fazele de evaluare şi este în precontractare.