Ana Goste işi aminteşte de tatăl ei vag, ca prin ceaţă, dar are 11 strănepoţi şi un stră-strănepot.
Cea mai in varstă femeie din Sălaj a implinit vineri 103 ani. „E greu şi să-i numeri, dar să-i trăieşti cat de greu a putut fi”, cugetă cu voce tare Ana Goste din satul Domnin, comuna Someş Odorhei. Lelea Anică, aşa cum este cunos-cută in sat, s-a născut pe data de 17 iunie 1908 in localitatea Sălăţig. Apoi părinţii ei s-au mutat impreună cu cele cinci fete in Domnin, cand Ana avea trei ani. „Pe tata mi-l amintesc ca prin ceaţă, povesteşte centenara, a murit in război (Primul Război Mondial n.r) cand eram mică. Cand i-a venit sorocul s-a măritat in sat şi a adus pe lume şapte prunci. Cinci au murit la varste fragede, doar un băiat (Ioan Goste – 74 de ani) şi o fată (Valeria Ghiurco – 77 de ani) mai fac azi umbră pămantului.
De 31 de ani lelea Anică este văduvă. Arborele genealogic nu este prea stufos, dar are totuşi suficiente crengi şi rămurele; doi copii, şapte nepoţi, 11 strănepoţi şi un stră-strănepot. Actualmente bătrana locuieşte sub acelaşi acoperiş cu fiica Valeria, ginerele şi doi nepoţi. Nu-i vigu-roasă, dar nici probleme nu crează celor ce-i poartă grija. Umblă pe picioarele ei, mănancă singură, iese in curte şi in grădină, priveşte la televizor pentru că are incă vederea bună şi se minunează de ceea ce vede.

Flori şi imbrăţişări de la primar
In ziua aniversării zilei de naştere a Anei Goste i-am făcut o vizită impreună cu Grigore Berinde, primarul de Someş Odorhei. Cu această ocazie prim edilul i-a oferit un buchet de flori, un plic cu ceva substanţă financiară, a felicitat-o, urandu-i multă sănătate şi s-au imbrăţişat. Se cunoştea bătrana cu primarul de pe vremea cand acesta era preşedinte de CAP, iar lelea Anică trudea pe brazda colectivului. De fapt cu pensia de colectiv şi cu ajutorul după soţ se intreţine centenara. De la colectiv are 180 de lei. Acum după 20 de ani de la sucombarea CAP-urilor, fosta colectivistă a găsit prilejul să-i spună fostului preşedinte că „şefii de echipă treceau normele mele la ibovnicele lor şi eu de asta am pensia mică”.
M-am increzut in Dumnezeu
Aducandu-şi aminte de copilărie şi de adolescenţă, lelea Anică incepea să plangă „Căram lemne in spate cu picioarele desculţe. Tălpile picioarelor imi erau numai sange. Mergeam la sapă şi la secerat tot desculţă cu o bucată de mălai in straiţă. Apoi au venit cotele şi ne luau ruşii toate bucatele, apoi colectivul şi ne-o luat comuniştii tot pămantul. Am avut viaţă grea, dar n-am pierit. Am avut sănătate şi m-am increzut in Dumnezeu. Acum este bine faţă de atunci…”
N-a fost niciodată in spital
Mă dau la vorbă cu Ana Goste şi aflu că toată viaţa a fost o femeie cumpătată. Carne n-a prea mancat şi pentru că chingile sărăciei nu-i permiteau. Ii povăţuieşte şi pe tinerii de azi să se ferească cat pot de carne. Lelea Anică n-a fost in viaţa ei in spital. Chiar şi la această varstă păhărelul de pălincă şi cafeaua nu-i lipsesc de la mi-cul dejun. Recunoaşte că uneori memoria o mai lasă şi parcă e indignată că femeia cu coasa in spinare nu o vizitează.

Post Views: 101