Europarlamentarul sălăjean Daniel Buda, vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală din Parlamentul European, este unul dintre cei mai activi politicieni români, principalele sale preocupări fiind legate de sectorul agricol, de fermieri și de problemele cu care se confruntă aceștia. A vorbit, în repetate rânduri, despre importanța asocierii pentru a putea face agricultură de performanță, a solicitat măsuri de sprijin pentru fermierii mici și mijlocii, a militat pentru accesarea de fonduri europene și mai puțină birocrație pentru oamenii care muncesc pământul. Am stat de vorbă cu europarlamentarul Daniel Buda pentru a afla ce șanse dă agriculturii românești și cum se văd, de la Bruxelles, problemele țăranului român.

Cum ar arăta, din punctul dumneavoastră de vedere, o scurtă radiografie a agriculturii românești?

Daniel Buda: În primul rând, agricultura românească are un potențial vast, datorită resurselor naturale abundente și a tradiției agricole îndelungate. După cum știți, România se află pe primul loc în Europa, ca număr de ferme. În 2020, 31,8% din totalul exploatațiilor agricole de la nivel european erau în România. Agricultura românească este diversificată și bogată în resurse naturale, oferind o gamă largă de produse agricole, de la cereale, legume și fructe, până la viticultură și creșterea animalelor. De asemenea, are capacitatea de a produce o varietate de produse agricole de înaltă calitate, care pot fi exportate pe piețele internaționale. De exemplu, sunt multe produse tradiționale românești, precum vinurile, brânzeturile și mezelurile, care au câștigat deja recunoaștere pe plan internațional. Cu toate acestea, există și provocări semnificative cu care se confruntă agricultura românească. Unele dintre acestea includ infrastructura deficitară, accesul limitat la tehnologii moderne și la resurse financiare, precum și dependența de condițiile meteorologice, care, mai nou, au dăunat destul de mult producției agricole. De asemenea, forța de muncă în sectorul agricol din România este îmbătrânită, procentul de fermieri tineri din totalul fermierilor fiind cel mai scăzut din UE, adică 3,1%, față de 5,1% media UE. Acest lucru pune într-un foarte mare pericol sectorul agricol din România. Există o nevoie stringentă de modernizare a sectorului agricol, prin adoptarea practicilor agricole sustenabile, investiții în infrastructură și tehnologie, precum și prin sprijinirea micilor fermieri și a agriculturii de tip familial. Avem nevoie de aceste schimbări, pentru că doar astfel vom putea face sectorul agricol atractiv pentru generațiile viitoare și vom îmbunătăți eficiența și competitivitatea agriculturii românești.

Au fermierii români anumite atuuri în comparație cu fermierii din celelalte state UE sau din contră?

Daniel Buda: Da, am putea spune că fermierii români prezintă unele atuuri distincte în comparație cu colegii lor din alte state membre ale Uniunii Europene. Aceste atuuri includ resurse naturale abundente, precum solurile fertile, care împreună cu un climat temperat, oferă condiții ideale pentru o varietate de culturi agricole, de la cereale și legume, până la fructe și viță de vie. Aceste resurse naturale au fost exploatate de-a lungul secolelor, ceea ce a dus la acumularea de cunoștințe și experiență în rândul fermierilor români. Tradițiile agricole transmise din generație în generație îi ajută să gestioneze fermele în mod eficient și să dezvolte practici agricole sustenabile. De asemenea, diversitatea culturală și regională a României este reflectată în peisajul agricol al țării. Fiecare regiune are propriile sale tradiții, tehnici agricole și produse specifice, contribuind la o ofertă agricolă bogată și diversificată. De la regiunile agricole din sudul țării, cu terenuri fertile și condiții favorabile pentru culturile intensive, până la zonele montane din nord, unde pășunile și creșterea animalelor sunt predominante, diversitatea agricolă a României este impresionantă. Totuși, este important să se înțeleagă că fiecare țară membră a UE are propriile sale atuuri și provocări în agricultură, iar comparațiile ar trebui făcute în contextul specific al fiecărei țări.

Ce facem cu birocrația care-i sufocă pe fermieri?

Daniel Buda: Din nefericire, acesta este un subiect pe care l-am dezbătut foarte mult, iar rezultatele întârzie să apară. În Parlamentul European, am adus foarte mult în discuție nevoia unor inițiative care să vizeze simplificarea legislației și a procedurilor administrative pentru agricultori. Suntem cu toții conștienți că birocrația excesivă poate fi un impediment major pentru fermieri în ceea ce privește gestionarea fermelor și accesarea fondurilor europene destinate agriculturii. Este important să simplificăm procedurile administrative și să reducem povara birocratică pentru a permite fermierilor să-și concentreze resursele și energiile asupra activităților agricole în sine. Revizuirea și modernizarea legislației privind agricultura și dezvoltarea rurală, pentru a elimina obstacolele inutile și pentru a facilita accesul fermierilor la fondurile europene și la alte resurse disponibile este mai mult decât esențială. Reducerea birocrației în agricultură este o problemă prioritară, iar eforturile pentru simplificarea procedurilor administrative și eliminarea obstacolelor inutile trebuie să continue printr-o colaborare strânsă între instituțiile europene, guvernele naționale și fermieri. Este esențial să ne asigurăm că fermierii pot beneficia de un mediu administrativ favorabil, care să le permită să-și desfășoare activitățile în mod eficient.

Tradiționalele ferme de familie au vreun viitor sau sunt pe cale de dispariție?

Daniel Buda: În fața schimbărilor din industria agricolă și a presiunilor socio-economice, viitorul tradiționalelor ferme de familie este un subiect de mare importanță și preocupare. Aproape șase din zece ferme (aproximativ 57%) sunt operate doar de titular și membri ai familiei, iar în alte 36% din ferme, munca de familie a reprezentat cel puțin 50% din totalul forței de muncă. Deci putem observa cât de importante sunt acestea și cât de mare este nevoia de a fi susținute în continuare. În opinia mea, tradiționalele ferme de familie pot să aibă un viitor durabil dacă sunt sprijinite și adaptate la cerințele și oportunitățile din contextul actual. Fermele de familie sunt adesea cunoscute pentru rezistența și adaptabilitatea lor, putând răspunde la schimbările pieței și la nevoile consumatorilor prin diversificarea producției și promovarea produselor locale și tradiționale. Ele reprezintă o sursă importantă de alimente de calitate și aduc valoare culturală și socială, servind ca centre comunitare și păstrând tradițiile și identitatea locală. Cu toate acestea, fermele de familie se confruntă și cu provocări semnificative, cum ar fi concurența din partea marilor corporații agricole, costurile ridicate de producție și accesul limitat la resurse și piețe. Pentru a asigura viabilitatea lor pe termen lung, este important să li se ofere sprijin și să li se faciliteze accesul la resurse financiare, tehnologice și de formare profesională. Eu cred cu tărie că ele au potențialul de a avea un viitor durabil și de a contribui în continuare la economia, societatea și cultura rurală, dar au nevoie de sprijin adecvat, atât din partea autorităților, cât și din partea societății civile.

Considerați că la nivel național, dar și european, se iau măsuri cu adevărat eficiente pentru a atrage tinerii spre agricultură?

Daniel Buda: Este adevărat că, în ultima vreme, eforturile pentru a atrage tinerii spre agricultură sunt vizibile atât la nivel național, cât și european. Am văzut toate fondurile care s-au alocat pentru sprijinirea tinerilor fermieri și încurajarea tinerilor să se apuce de agricultură. Cu toate acestea, există încă provocări în ceea ce privește atragerea tinerilor spre agricultură, inclusiv accesul limitat la terenuri agricole și la resurse financiare, precum și provocările legate de imaginea și percepția publică a agriculturii. Mai mult, mediul rural este, încă, destul de neatractiv pentru tineri, deoarece resursele și infrastructura sunt limitate și nu acoperă nevoile tinerilor. Mai avem nevoie de timp ca să putem vedea care este impactul exact al măsurilor care s-au luat până în acest moment, dar, în același timp, trebuie să gândim și măsuri noi, pentru că nu putem să lăsăm agricultura în Europa să dispară și să importăm alimente din state terțe.

În agricultura din România, nu producția reprezintă cea mai mare problemă. Situația se complică pentru fermieri atunci când trebuie să își vândă marfa. Care considerați că ar fi cel mai eficient lanț, de la producător la consumator?

Daniel Buda: În contextul agriculturii din România, problema distribuției reprezintă uneori un obstacol major pentru fermieri, în special atunci când vine vorba de comercializarea produselor lor. Unul dintre cele mai eficiente lanțuri de distribuție ar putea fi promovarea vânzării directe de către fermieri către consumatori, prin intermediul piețelor locale, târgurilor agricole sau chiar prin canale online. Această abordare elimină intermediarii și oferă fermierilor un control mai mare asupra prețurilor și distribuției. De asemenea, cooperativele agricole reprezintă o altă opțiune, oferind fermierilor putere de negociere și acces la piețe mai mari. Apoi, ar mai putea fi și dezvoltarea parteneriatelor între fermieri și lanțurile de supermarketuri sau restaurantele locale, deoarece pot asigura o cale de distribuție mai largă pentru produsele agricole. Acest lucru poate necesita însă o gestionare atentă a relațiilor și asigurarea unor standarde de calitate și durabilitate în toate etapele lanțului de aprovizionare. Promovarea produselor locale și tradiționale poate fi, de asemenea, o strategie eficientă, având în vedere cererea pentru produse locale și tradiționale în România. Inițiativele de promovare a turismului rural și a produselor locale pot contribui la creșterea vizibilității și cererii pentru produsele agricole locale. Din păcate, nu există o soluție unică pentru a rezolva problema distribuției în agricultura românească, dar combinarea unor strategii precum vânzarea directă, cooperarea agricolă și parteneriatele cu lanțurile de distribuție ar putea contribui la îmbunătățirea situației pentru fermieri și la creșterea accesului consumatorilor la produse agricole proaspete și de calitate și astfel ar reduce și importurile din state terțe.

Ați vorbit, în repetate rânduri, despre necesitatea de a proteja agricultura europeană în fața importurilor necontrolate din Ucraina. Se întrevăd soluții concrete în această direcție?

Daniel Buda: În ceea ce privește protejarea agriculturii europene în fața importurilor necontrolate din Ucraina, este evidentă importanța dezbaterii și elaborării unor soluții concrete pentru a aborda această problemă. După cum știți, am susținut mereu necesitatea de a sprijini Ucraina, dar fără ca acest lucru să dăuneze agriculturii europene. S-au adus în discuție foarte multe soluții, dar uitându-ne la protestele fermierilor din ultima vreme, am putut observa că nu au fost alese cele mai bune soluții și în continuare piața europeană este invadată de produse din Ucraina. Totuși, a existat și o limitare în acest sens, am reușit să impunem restricții de import la anumite produse agroalimentare provenite din Ucraina, dar acest lucru nu este suficient. Dacă tot nu putem opri toate produsele din Ucraina să ajungă pe teritoriul țării noastre, ar trebui măcar să le impunem aceleași standarde de calitate pe care fermierii din Europa sunt nevoiți să le respecte. Prin faptul că fermierii ucraineni au posibilitatea să utilizeze diverse practici agricole, care în Uniunea Europeană sunt interzise, creează o concurență profund neloială față de fermierii din UE, mai ales în ceea ce privește costurile de producție. Prin urmare, în continuare așteptăm să vedem cu ce alte propuneri și soluții va veni Comisia Europeană în acest sens, deoarece de la nivelul Parlamentului European au existat foarte multe propuneri.

Ați avut vreodată senzația că unele măsuri propuse la Bruxelles sunt rupte de realitatea din teren?

Daniel Buda: După cum ați putut vedea și în intervențiile mele din ultima perioadă, da, am avut uneori senzația că unele măsuri propuse la Bruxelles pot fi rupte de realitatea din teren. Un exemplu relevant este regulamentul privind reducerea pesticidelor, regulamentul SUR, și regulamentul privind refacerea naturii, care au stârnit unele îngrijorări în rândul fermierilor și al altor părți interesate din sectorul agricol. În timp ce obiectivul de reducere a utilizării pesticidelor și de îmbunătățire a biodiversității este lăudabil, există preocupări cu privire la fezabilitatea și aplicabilitatea practică a acestor măsuri. Fermierii se confruntă, deja, cu provocări complexe în gestionarea culturilor și a exploatațiilor agricole, și nu au nevoie de poveri suplimentare. De exemplu, privind situația cu regulamentul SUR, este o fractură de logică incomensurabilă să impui reducerea utilizării produselor fitosanitare fără să ai alte alternative care să nu dăuneze mediului înconjurător. Aceste măsuri sunt absurde și ar putea afecta capacitatea fermierilor de a proteja culturile împotriva bolilor și dăunătorilor, având un impact negativ asupra producției și a veniturilor lor. Nu ne dorim relocarea producției în afara Uniunii Europene. În plus, unele măsuri propuse pot fi dificil de implementat în practică sau pot necesita resurse suplimentare considerabile, de exemplu regulamentul privind refacerea naturii, fapt ce poate pune presiune asupra fermierilor și a sectorului agricol în general. Este important ca deciziile și reglementările luate la nivel european să fie bazate pe date științifice solide, să țină cont de consultarea și implicarea fermierilor și să aibă în vedere impactul lor asupra viabilității și competitivității agriculturii europene. Înțelegem că obiectivele de protejare a mediului și de promovare a biodiversității sunt importante, dar este esențial să găsim un echilibru între aceste obiective și nevoile fermierilor și realitățile din teren, pentru a putea asigura sustenabilitatea și prosperitatea sectorului agricol european. Dacă îi ignorăm pe fermieri și nevoile lor și le impunem tot felul de poveri, atunci riscăm să ajungem în situația unei crize alimentare, pe care nu știu dacă vom putea să o gestionăm.

Post Views: 870