Premierului si supusilor sai din Guvern li se cer explicatii in legatura cu „bulibaseala” cifrelor raportate ca venituri la buget si care, desi ar fi fost suficiente, nu au condus la majorarea salariilor bugetarilor sau la reducerea constributiilor la bugetul asigurarilor de sanatate. Nu opozitia cere explicatii, dupa cum ne-am fi asteptat, ci oameni din tabara puterii. Teodor Stolojan cel bolnav, care s-a retras din cursa pentru prezidentiale si i-a facut loc lui Basescu, aflat acum in postura de europarlamentar, a concluzionat recent ca cifrele raportate de Ministerul de Finante „nu sunt in regula”. „Ministerul de Finante trebuie sa iasa sa spuna ce este cu aceasta bulibaseala de cifre. Undeva cifrele nu sunt in regula, fie pe partea de produs intern brut, fie pe partea de venituri ale bugetului”, spune Stolojan. Europarlamentarul facea referire la faptul ca finantistii din Guvern se lauda cu un Produs Intern Brut (PIB) mai mare cu peste sapte miliarde de euro, dar tot ei spun ca veniturile bugetare au fost mai mici cu aproximativ 220 de milioane de euro decat cele prevazute initial. Unde-s banii? Sau cum se face ca PIB-ul estimat este mai mare, dar veniturile mult mai mici? Specialistii spun ca ar exista doua variante – statul a pierdut in batalia cu evaziunea fiscala o gramada de bani ori Ministerul Finantelor a gresit cifrele legate de bugetul pe anul trecut, de cresterea Produsului Intern Brut sau veniturile colectate in vistieria statului. Nu stim ce-i cu bulibaseala, dar e mare bulibaseala.