Legea privind noul sistem de impozitare a pensiilor speciale, care prevede impozitarea cu 85% a pensiilor de serviciu ce depăşesc suma de 7.000 de lei, este neconstituțională, a decis marți Curtea Constituțională.
După o sereie de amânări, judecătorii CCR, direct afectați de o astfel de măsură, au decis în unanimitate că impozitarea acestor pensii contravine legii supreme.


“Curtea Constituțională, în cadrul controlului anterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate (după conexarea celor două sesizări cu acelaşi obiect, formulate de Avocatul Poporului şi respectiv, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) şi a constatat că este neconstituţională, în ansamblul său, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal”, scrie în comunicatul de presă al CCR.

Proiectul privind impozitarea pensiilor speciale a fost votat de Parlament în data de 17 iunie, dar a fost contestat la CCR de Avocatul Poporului și de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prima dezbatere pe această speță a avut loc pe 14 iulie, a doua pe 30 septembrie, a treia pe 4 noiembrie, a patra pe 8 decembrie. De menționat că 6 din cei 9 judecători ai CCR au pensii speciale, iar Avocatul Poporului va beneficia de acest privilegiu la încheierea mandatului.

Pensiile speciale nu sunt calculate pe bază de contributivitate, la fel ca restul pensiilor, ci reprezintă un procent din salariul pe activitatea din ultima perioadă. Astfel,la un salariu egal și o contribuție egală, cei care beneficiază de pensii speciale au pensii mai mari comparativ cu cei care primesc pensii obișnuite.

În evidențele Casei Județene de Pensii Sălaj există 68 de beneficiari de pensii speciale: magistrați – 32, personal auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor (ex. grefieri, specialiști IT s.a) – 24, auditori publici ai Curții de Conturi – 12.
Cea mai mare pensie aferentă acestor categorii de beneficiari, aflată în plată în momentul de față la Casa Județeană de Pensii Sălaj, este de 24.860 lei pe lună.
La nivelul Casei Județene de Pensii Sălaj sunt stabilite și acordate drepturi doar pentru beneficiarii de pensii speciale acordate în baza unor anumite acte acte normative. E vorba despre Legea nr. 303 din 28 iunie 2004 privind statutul magistraților, Legea nr. 223 din 4 iulie 2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, Legea nr. 567 din 9 decembrie 2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, Legea nr. 7 din 11 ianuarie 2006 (**republicată**)privind statutul funcționarului public parlamentar, Legea nr. 216 din 21 iulie 2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic și consular al României, Legea nr. 94 din 8 septembrie 1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi. Drepturile altor categorii de beneficiari de indemnizații sau pensii acordate în baza unor legi speciale, cum ar fi parlamentarii, respectiv pensionarii militari (MAPN, MI, SRI), sunt stabilite și acordate de către Parlamentul României, respectiv casele sectoriale aferente fiecărei categorii de pensionari militari.