Candidatul va fi pozat de trei ori la proba teoretica si filmat la cea practica
Ministerul Administratiei si Internelor a supus dezbaterii publice pana la jumatatea acestei luni un ordin privind modificarea procedurii de examinare pentru obtinerea permisului de conducere. Potrivit proiectului de act normativ, examinarea pentru obtinerea permisului de conducere ar urma sa se efectueze la serviciile publice comunitare pe a caror raza de competenta teritoriala isi au domiciliul, resedinta sau rezidenta normala candidatii. In sala de examen se va intra pe baza unui bon de ordine ce contine un cod de bare. Proba teoretica va consta in rezolvarea unui test in sistem informatic, prin utilizarea unei aplicatii informatice puse la dispozitie de Directia regim permise de conducere si inmatriculare a vehiculelor. Rezolvarea testului nu necesita abilitati sau competente de operare pe calculator din partea candidatului, aceasta realizandu-se doar prin atingerea unui ecran. Testul de examen va fi precedat de trei intrebari de acomodare. Indiferent de raspunsurile la cele trei intrebari, candidatul va trece la solutionarea testului propriu-zis. Candidatul poate raspunde la fiecare intrebare afisata in ordinea aparitiei acestora, sau poate amana raspunsurile, revenind ulterior asupra lor.
In scopul eliminarii posibilitatii de substituire a persoanei candidatului, pe timpul desfasurarii probei teoretice sistemul informatic preia trei imagini faciale a acestuia, care se vor tipari pe anexa la testul de examen. Proba practica va consta in testarea conducerii unui autovehicul in poligon si/sau, dupa caz, in traseu, atat in localitati cat si in afara acestora, inclusiv dupa lasarea serii. In masinile folosite pentru examen vor fi instalate camere video iar programarea se va face cu cel putin sapte zile inainte.
Examen si in limba materna
In cazul minoritatilor nationale examinarea la proba teoretica se poate efectua la cerere in limba materna. Strainii si cetatenii UE pot solicita examinarea intr-o limba de circulatie internationala.