Presedintele Partidului National Liberal, filiala Salaj, Radu Capilnasiu considera ca modificarile aparute la nivel central in configuratia guvernului au la baza intentia PDL de a obtine controlul total asupra organizarii alegerilor prezidentiale.”Probabil de aceea s-au realizat atat de repede si schimbarile in terioriu, la nivel de prefecturi. Demiterea lui Nica a fost doar un pretext pentru a-i indeparta pe social democrati de la guvernare. La fel de bine puteau fi remaniati Elena Udrea sau Radu Berceanu. In schimb, Berceanu (ministrul Transporturilor) a primit si portofoliul de la Agricultura si mi se pare normal pentru ca oricum trenurile merg astazi mai mult pe aratura decat pe sine”, a precizat Capilnasiu, facand referire la incidentele aparute in ultimul timp in transporturile feroviare.
Pe de alta parte, demiterea prefectului Ionel Ciunt (sustinut de PSD) si inlocuirea acestuia cu Andrei Todea, la propunerea PDL, nu este de natura sa ingrijoreze executivul primariei Zalau, condus de Radu Capilnasiu. „In calitate de primar am colaborat in bune conditii cu domnul Todea si in mandatul sau anterior la conducerea Prefecturii. De asemenea, nu cred ca la nivel interinstitutional vor exista probleme in ceea ce priveste colaborarea cu viitorii directori ai institutiilor deconcentrate”, a mai spus presedintele liberalilor salajeni.