În colecția „Ethnos” a Editurii „Caiete Silvane” a apărut, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sălaj și al Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, o nouă carte: „Cântec pentru cei ce nu mai sunt” – Volumul IV de Ioan Colcer.

„Acest al patrulea volum de verșuri al diacului Ioan Colcer, cuprinzând texte scrise între anii 1984 şi 1992, surprinde prin capacitatea autorului de a creiona locuri și chipuri, îndeletniciri și aspecte caracteristice ale vieții sociale din anii ’80 și ’90 ai secolului trecut, într-un Voivodeni care reflectă, la o scară specifică, inclusiv efectele căderii comunismului, cu temerile aduse de lumea cea nouă, dar și cu entuziasmul țăranului reîmproprietărit. Este pusă în lumină existența unor oameni harnici, cu gospodării de cinste, sau a unor consăteni ce au slujit comunității prin vocația lor (învățătorul, meșteșugarul, păstorul), precum și a celor care au rămas în memoria colectivă prin exemplul propriei vieți sau prin sfaturile lăsate urmașilor. Fenomenul implacabil al marii treceri, dificultatea rupturii de lume și de cei dragi sunt subliniate, și în textele din acest volum, cu predilecție în fragmentele care descriu apropierea morții și dialogul dramatic dintre aceasta și muribund. Întâmplările și trăirile premergătoare momentului marii treceri devin pilduitoare pentru cei rămași, îndemnându-i să cugete la scurtimea și la deșertăciunea vieții, să observe cum o existență așezată în albia credinței și a valorilor duhovnicești constituie chezășia unei treceri line spre lumea de dincolo și a dobândirii unui loc în veșnicie”, a precizat Anamaria Milonean, profesoara care semnează prefaţa volumului.

Ioan Colcer s-a născut la 22 aprilie 1937, în satul Voivodeni, judeţul Sălaj, şi a plecat spre veşnicie la 29 iulie 2018. În anul 1963, de sărbătoarea Sfintelor Paşti, a fost numit prim-cântăreţ (diac) al bisericii din sat, de către vrednicul de pomenire preotul Ambrozie Plaian. Între anii 1964 şi 1965 a urmat modulul Şcolii de Cântăreţi de pe lângă Seminarul Teologic Ortodox din Cluj, obţinând, la încheierea cursurilor, diploma de cântăreţ bisericesc. Continuând tradiţia locului, încă de la numirea sa în calitate de cântăreţ, a început să scrie, cu ocazia înmormântării consătenilor săi, versuri cu caracter funebru – verşuri –, creaţii profund apreciate de toţi cei care participau la aceste ceremonii.