USR Sălaj a depus miercuri, la Biroul Electoral Județean, listele de candidaturi pentru alegerea reprezentanților județului în cele două Camere ale Parlamentului României – Camera Deputaților și Senat.

La eveniment, candidații au fost însoțiți de colegi din județ, președinți de organizații locale, consilieri locali și consilieri județeni, simpli membri de partid.

În echipa cu care USR Sălaj vine în fața sălăjenilor sunt profesioniști dedicați, fiecare demonstrând excelență în domeniile lor de activitate. Pentru Camera Deputaților, lista este deschisă de Horațiu-Lucian Cosma Inginer, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor; Ramona-Laura Bostan – Jurist; Ramona-Ioana Goga – Specialist în relații internaționale; Nicolae Olar – Inginer; Dana Buzure – Administrator financiar; Sergiu-Cristian Baidoc – Inginer.

Pentru Senatul României, lista candidaților este deschisă de Cosmin-Vasile Ardelean – Profesor; Remus-Alin Pușcău – Psiholog; Delia-Corina Călăcian – Funcționar public și, ultimul pe listă, este juristul Virgil-Marius Bob, senator în funcție.

”Ne dorim o Românie pentru toți, nu doar pentru unii. Un stat care să muncească pentru cetățean, nu cetățeanul pentru stat. Astăzi, un sălăjean lucrează 6 luni pe an doar pentru a plăti impozite! Este momentul să schimbăm această realitate.

USR Sălaj își propune venituri decente pentru toți românii prin reducerea taxării. Vrem educație pentru viitor, cu mese sănătoase în toate școlile, profesori bine plătiți, o centură ocolitoare a Municipiului Zalău și o autostradă în Sălaj finalizate, nu amânate pe termen nelimitat, precum Tunelul Meseș.

Ne angajăm să eliminăm risipa banului public prin reformă administrativă și desființarea companiilor de stat care au devenit găuri negre. Privim cu optimism către un viitor prosper pentru sălăjeni, dorindu-ne un județ și o țară pe care să le putem numi cu toții ACASĂ. De asemenea, ne dorim pensii decente pentru părinții noștri și eliminarea pensiilor speciale. Ne bucurăm să o avem alături pe Elena Lasconi, candidata noastră pentru președinție, un lider puternic capabil să înfrunte și să învingă mamutul politic PSD-PNL!

Elena are șanse reale de a schimba direcția României, prin susținerea necondiționată a oamenilor de bună credință. Cu determinare și integritate, ea își propune să aducă o schimbare pozitivă și să ne reprezinte cu mult curaj!”, au declarat candidații USR Sălaj.