Reprezentantii partidelor mici, care nu sunt prezente in administratia locala in aces moment, vor sa schimbe fata judetului.
Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei (UNPR), filiala Salaj, si-a anuntat oficial, la sfarsitul saptamanii trecute, candidatii la functia de primar al municipiului Zalau si la cea de presedinte al Consiliului Judetean Salaj. Liderul UNPR Salaj, Liviu Balint, va aparea pe buletinul de vot dedicat presedintelui Consi-liului Judetean, iar Ecaterina Handolescu, administratorul grupului de firme Katyas, candideaza pentru fotoliul de primar al Zalaului. Obiectivul principal al UNPR este castigarea a trei consilieri municipali si a cel putin trei consilieri judeteni. „Si sunt sigur de realizarea acestui obiectiv”, afirma cu tarie Liviu Balint. Candidat la Consiliul Judetean, acesta vrea sa schimba fata Salajului. „Personal imi doresc sa improspatam conducerea judetului cu oameni tineri, cu idei si initiative pozitive, pentru a schimba fata acestui judet. Din pacate, in ultimii opt ani de zile, nu s-a intamplat nimic deosebit”, a declarat progresistul. Aceeasi parere o impartaseste si Ecaterina Handolescu. „Obiectivul meu este sa schimb ceva in aceasta urbe, care este o mizerie totala de 20 de ani. Voi candida pentru semenul meu. Consider ca avem prea multe institutii publice compuse din rudenii, rubedenii si alte natiuni”, considera Handolescu, care este prima femeie care isi anunta in acest an candidatura la o functie atat de importanta.
PP il trimite pe Otto Haller la Primaria Zalau
Partidul Poporului-Dan Diaconescu (PP-DD) il va avea ca si candidat la Primaria Zalau pe Otto Haller, presedintele centrului pentru varstnici „Sfanta Vineri”. In ce priveste candidatura la Consiliul Judetean, conducerea PP inca mai poarta discutii cu trei persoane. „Avem sperante ca vom castiga primaria, in ideea ca mai luam voturi din electoratul maghiar. Pe langa asta, ne dorim minim sase consilieri municipali”, a precizat Alin Demle, presedintele PP-DD Salaj. Ca si ceilalti candidati ai partidelor mici, Otto Haller vrea sa aduca schimbarea in municipiu. „Incerc sa-mi conturez o echipa cu care cred ca putem aduce schimbarea si putem lucra pentru cetateanul din Zalau. In primul rand ne vom concentra pe interesele tuturor locuitorilor. Deviza noastra nu va fi sa facem cartiere de lux pentru unii, iar blocurile oamenilor simpli sa ramana in paragina”, afirma Haller.
PNTCD are candidati in cinci comune
Chiar daca de la Bucuresti o parte a conducerii taraniste anunta ca la Salaj s-a facut o alianta cu ecologistii, liderii PNTCD de la noi din judet dezmint informatiile aparute in presa centrala si sustin ca la alegerile din 10 iunie vor merge cu sigla proprie, incercand sa obtina 3.600 de voturi. „PNTCD Salaj merge singur in alegeri. Vom avea candidati la primarie in cinci comune, printre care Horoatu Crasnei si Zimbor, iar in alte 30 de comune vom depune liste complete de consilieri. Speram sa obtinem 3.600 de voturi in Salaj”, a declarat pentru Graiul Salajului presedintele organizatiei judetene, Ioan Lucian.