Odata, la o sindrofie la care toata lumea s-a imbatat, eu am baut doar apa plata. Am ajuns, fara voia mea, intr-o ipostaza stanjenitoare si pentru mine si pentru ceilalti. Am suportat din ce in ce mai greu discursul vocal si impleticit al celor de langa mine. Am observat cu luciditate ca toate gesturile celorlalti capata un efect cetos, am vazut cum pe unii ii lua somnul. Toate acestea in timp ce eu stam plictisit si beam o gura de apa. Ba mai mult, in ochii celorlalti am fost acela care strica tot cheful. Am fost ironizat si in final marginalizat de-a dreptul. Am ajuns atunci la concluzia ca daca mergi la un chef unde ceilalti beau, e bine sa bei si tu. Daca nu, mai bine stai acasa. In linii mari, in cam toate domeniile vietii imbracate in toale romanesti, situatia este aceeasi. Bombardat politic prin intermediul televizorului, asaltat de gradele din termometru, subjugat de un sistem parsiv, care calca drepturile cetatenului in picioare si il taxeaza la sange in cazul in care nu-si indeplineste indatoririle, romanul joaca perfect , mai ales in aceste zile, rolul celui care ramane treaz intr-un grup de ametiti. Si asaltat de reactiile celor din jur, incepe sa fie preocupat de nimicuri: cat doarme Antonescu, cat bea Basescu, ce mai plagiaza Ponta sau ce mai „latra” Blaga. Ajunge sa fie paria intr-o societate pe care el a construit-o, eludand comunicarea cu ceilalti, uitand sa-i cumpere flori sotiei, sa-si mangaie pruncii pe crestet, sa mai citeasca o carte sau sa mai aiba prieteni. Pierde din vedere aspectele esentiale si vede ceea ce e formal si efemer. Exact asta face unul care ramane treaz intr-un cerc de ametiti, dezamagit de ceea ce vede la cei din jurul lui, uitand faptul ca daca stai la masa cu ei nu esti cu mult diferit fata de ceilalti. Am trait-o pe pielea mea. Cel mai trist a fost faptul ca am ajuns sa constientizez ce mi se intampla si adesea am cazut in extrema cealalta, pe care o consider mult mai placuta. Si mi s-a parut ca toata lumea e a mea.

Post Views: 80