Profesorul Mirel Matyas, laureat la Gala MERITO 2026: „Școala românească are multă emoție la firul ierbii”
Excelența în educație din Sălaj primește o nouă recunoaștere la nivel național. Mirel Matyas, profesor de matematică la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău și director al Casei Corpului Didactic Sălaj, a fost premiat marți seara la București, în cadrul celei de-a 11-a ediții a Galei MERITO, devenind astfel cel de-al 129-lea membru al acestei prestigioase comunități de dascăli de elită.
Evenimentul, desfășurat în Sala Constanța a JW Marriott Grand Hotel, a reunit peste 250 de lideri de business din cadrul Romanian Business Leaders (RBL) și profesioniști din educație. Mirel Matyas a fost selectat dintr-un proces riguros de documentare ce a vizat peste 500 de recomandări la nivel național, fiind unul dintre cei 12 profesori premiați în acest an pentru inovație la clasă și impact în comunitatea locală.
Cu o carieră de 31 de ani la catedra Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian”, Mirel Matyas este cunoscut pentru modul neconvențional în care transformă matematica dintr-o materie aridă într-o aventură a gândirii. Dascălul aduce în fața elevilor universul său vast de pasiuni – fotografia, poezia, origami, astronomia sau numismatica – pentru a le cultiva răbdarea și atenția la detalii.
În calitate de director al Casei Corpului Didactic (CCD) Sălaj, acesta s-a remarcat prin modernizarea ofertei de formare pentru colegii săi, promovând cursuri esențiale precum pedagogia digitală în „clasa viitorului”.

Vizibil emoționat pe scena galei, Mirel Matyas a subliniat că premiul aparține deopotrivă comunității educaționale din Sălaj, fiind al treilea profesor din județ care primește această distincție.

„Al 129-lea profesor MERITO! Al 3-lea profesor MERITO din Zalău! Ce au în comun aceste numere? Vă spun eu: multă emoție! Emoția apartenenței la o comunitate de profesori faini și valoroși. Școala românească, atât de hulită uneori, are acolo, la firul ierbii, în relația autentică profesor-elev, multă emoție. Despre asta a fost vorba la Gala MERITO 2026: despre sentimentul profund uman care ne va deosebi mereu de roboți”, a declarat Mirel Matyas.
Proiectul MERITO nu este doar o gală de premiere, ci o mișcare de profesionalizare a meseriei de profesor. Strategia pe termen lung a comunității vizează formarea a 50.000 de cadre didactice (aproximativ 30% din totalul din România) până în anul 2030, prag considerat critic pentru o transformare ireversibilă a sistemului de învățământ.
Prin dascăli precum Mirel Matyas, proiectul propune un model de „expert-practician” care să cultive competențele secolului 21, asigurându-se că elevii de astăzi vor stăpâni abilitățile necesare viitorului.
