Ministerul Sănătății desfășoară o campanie națională de informare și conștientizare asupra importanței vaccinării, sub sloganul „Știu, nu doar sper că o să fiu bine! Mă vaccinez!”.

Campania constă în promovarea a câte cinci spoturi audio și video, adaptate principalelor categorii de public: cel general, bebeluși, copii și adolescenți, vârsta a III-a, persoanele aflate în grupe de risc, și se va desfășura în următoarele trei luni.

Obiectivul campaniei de vaccinare este creșterea interesului publicului pentru această măsură esențială de sănătate publică. Informații privind vaccinarea pot fi accesate pe site-ul www.provaccin.ro, administrat de Ministerul Sănătății.

„Trebuie să recunoaștem faptul că în perioada pandemiei Covid-19 a scăzut încrederea în vaccinare. Acum, prin această campanie de informare și conștientizare, dar și prin altele care vor urma, Ministerul Sănătății își exercită rolul său esențial, de a încuraja vaccinarea populației, considerând însă că aceasta nu este o acțiune obligatorie, ci puternic recomandată pentru cetățeni, iar decizia individuală trebuie luată în mod informat, pe baza datelor științifice. Acest lucru îl face actuala campanie, care-i îndeamnă pe cetățeni să se informeze asupra beneficiilor vaccinării pentru sănătatea lor și a celor dragi”, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Obiectivul general al Ministerului Sănătății, cuprins și în cadrul Strategiei Naționale de Vaccinare 2023-2030, document aflat în curs de aprobare, îl reprezintă „asigurarea accesului echitabil la servicii de vaccinare sigure și eficace, care să contribuie la o stare de sănătate mai bună a populației, astfel încât oricine, oricând și la orice vârstă să beneficieze de vaccinuri în folosul propriei sănătăți și a stării sale de bine”.

Bugetul total al proiectului este de aproape 22 milioane de lei, cu TVA.