Martie este prima lună de primăvară și aduce cu sine lucrări specifice, care nu pot suferi întârzieri și de care depinde producția recoltată.

Luna februarie e cea care a deschis calendarul grădinarului. S-a testat calitatea semințelor și gradul lor de germinație, punând câteva dintre ele să încolțească în mușchi, nisip umezit sau mici recipiente cu pământ. S-au săpat deja pomii la rădăcină, s-a pus gunoi, iar pe straturile din grădină așezăm îngrășăminte naturale sau cenușă.

În culturile de câmp, se încheie arăturile pe terenurile rămase nearate sub brazdă. Se fertilizează culturile de cereale păioase. În această perioadă se seamănă culturile, respectiv plantele care au o temperatură minimă de germinație între 1-5 grade Celsius, odată cu zvântarea terenului. Atunci când se poate intra la semănat fără a se tasa pământul, semănăm ovăz, grâu de primăvară, orzoaică de primăvară, mazăre, borceag,trifoi și lucernă.

Luna martie dă drumul culturilor de legume. Dacă terenul o permite, se poate intra cu utilajele și se începe pregătirea patului germinativ pentru înființarea culturilor de prima mână, atunci când temperatura în sol este de 2-4 grade Celsius. Acum se face replicatul răsadurilor în cuburi sau ghivece nutritive, destinate culturilor timpurii de câmp (roșii, ardei, vinete) și însămânțarea în răsadnițe sau solarii încălzite biologic a legumelor destinate culturilor de vară (roșii, varză). Când temperatura din sol este de 4-6 grade, se înființează cultura de sfeclă roșie, iar când gradele din termometru ajung la 8-10, inițiem culturile de tomate și fasole. Se începe plantarea, în solarii, a conopidei și verzei timpurii și a guliilor. Tot în luna martie, avem plantatul și semănatul din timp a mazărei, a cepei din arpagic și sămânță, a usturoiului de primăvară, a morcovului, pătrunjelului, spanacului și ridichilor de lună. În prima parte a lunii martie semănăm, de asemenea, mărarul, leușteanul sau salata pentru căpățână.

În a doua jumătate a lunii martie, se plantează în răsadnițe castraveții, ardeii și se pregătesc solariile pentru tomate, ardei și vinete. În această perioadă, alături de semănatul plantelor aromatice (busuioc, cimbru, oregano) și florilor, se mai pun în pământ cartofii timpurii. În a doua decadă a lunii martie, se fac semănături pentru producerea de răsaduri de tomate de vară-toamnă, ardei, gogoșari, vinete și castraveți, aplicând lucrări de îngrijire corespunzătoare.

Dacă vorbim despre pomicultură, martie este luna în care se practică supra-altoirea pomilor (acolo unde se impune), după metoda prin despicătură, copulație sau triangulație. Se poate efectua o fertilizare suplimentară cu azot în această perioadă și se face dezgropatul și demușuroitul viței de vie. Se face tăierea rădăcinilor pornite din altoi (tăierea de rodire și copcitul). În legumicultură, se continuă dezinfectarea răsadnițelor și solariilor cu formalină sau sulfat de cupru.

Pomii fructiferi se pot stropi cu soluție sulfo-calcică, împotriva făinării. Peste 2 săptămâni se mai face o stropire împotriva moniliei, cu o soluție pe bază de cupru. În această perioadă putem pregăti terenul pentru plantarea de pomi fructiferi. În primă fază, se sapă și se gunoiește pământul pentru a fi reavăn, iar abia spre sfârșitul lui martie se pot planta pomii.

Lucrările de martie în viticultură încep cu controlul iernării viței de vie, stabilind pierderile de ochi, apoi se aplică tăierile în uscat, cu scopul de a menține forma butucului, menținerea producției de struguri la un nivel constant, reglarea proceselor de creștere și rodire, obținerea unei producții de bună calitate și ușurarea efectuării celorlalte lucrări agrotehnice. Copcitul se execută pentru a suprima rădăcinile formate din altoi. Apoi, se revizuiesc mijloacele de susținere și se dirijează coardele lăsate la tăiere. Afânarea de primăvară se execută încorporând îngrășăminte organice în sol.

În ceea ce privește creșterea animalelor, în martie inventariem resursele furajere existente până la noua recoltă și aplicăm măsuri de furajare optimă, în funcție de cerințele fiziologice pe specii și categorii de animale. Asigurăm mișcarea, în special pentru bovine. În această periodă are loc urmărirea fătărilor la ovine și asigurarea unui regim de furajare optim pentru mieii obținuți în lunile februarie și martie. Începe incubația tradițională a ouălelor de găină, în gospdăria țărănească. Lucrările se încheie cu stimularea și supravegherea zborului general de curățire a familiilor de albine.