Redacția
Pe unde umblu, pe unde calc aflu ca recesiunea si criza ne bat din nou in poarta, ca mult trambitatele masuri de redresare n-au rodit nicicum. De ce? Raspunsul e simplu. Poti sa furi o tara, poti prosti lesne o multime, dar o economie are nevoie intai de toate de minte. De minte, de pricepere si de un pic de respect pentru cei care trudesc intru coacerea poamelor. Unde s-a gresit? Setea de banet a condus la introducerea impozitului forfetar. A birului, altfel spus, pentru orice intreprinzator cat de marunt. Dintr-o data 300.000 de mii de oameni au ramas fara locuri de munca. Si statul fara rasplata pe care si-o dorea cu ardoare. Mai apoi! Retezarea salariilor si impozitarea pensiilor au condus la pauperizarea a milioane de romani. Consumul a fost transformat in fruct interzis, economia, cat mai functiona, suferind un fulgerator infarct. S-a trecut mai departe la ridicarea TVA-ului la 24 la suta, povara greu de suportat de o populatie impinsa in bratele saraciei. Dintotdeauna am stiut, in satul meu am invatat-o, ca niciodata, oricat de rau ti-ar merge, nu te zgarci la invatatura, sanatatea ori siguranta zilnica. La noi, tocmai pe dos. Tributurile cresc, iar cei cu painea si cutitul se gandesc, pentru iarna ce vine, sa taiem si coada pisicii, poate mai economisim ceva craitari si la subventiile de caldura. Nimic despre initiative cu bataie economica. Ochii doar pe faramiturile, oscioarele azvarlite de oarecine. Si, cum lacomia si prostia se platesc, a sosit vremea scadentei. Numai ca face capul si plateste satul. Ca in povestile copilariei.
