Dupa diminuarea salariilor cu 25 la suta incepand cu aceasta luna, bugetarii trebuie sa isi ia adio si de la al 13-lea salariu.
Emil Boc si Guvernul sau mai dau o lovitura sub centura bugetarilor. Daca pana acum eliminarea celui de al 13-lea salariu era doar un zvon, prin scrisoarea de intentie catre Fondul Monetar International se confirma faptul ca in ianuarie bugetarii nu vor primi acel salariu. Guvernul condus de fostul profesor de drept constitutional de la Cluj, da dovada inca odata ca nimeni nu este mai presus de lege, in afara de el. Acordarea celui de al 13-lea salariu este reglementata de Legea 135 din 1998.
Executivul s-a angajat in negocierile cu FMI sa mentina inghetate pensiile, sa elimine al 13-lea salariu, primele de vacanta si subventiile la incalzire, precum si sa revizuiasca sistemul de asistenta si Codul Muncii, conform scrisorii de intentie la acordul stand-by. Guvernul estimeaza ca va obtine astfel un plus de venituri de minimum 0,2 la suta din Produsul Intern Brut si arata ca dispozitiile privind indexarea pensiilor vor fi aplicate din 2012, dupa inghetarea pensiilor in 2011. „Aprobarea Parlamentului pentru un buget pe 2011 construit in acesti parametri va reprezenta un angajament pentru jumatatea lunii decembrie 2010”, se arata in document.
Creste nivelul de contributie la sistemul de pensii private
Guvernul s-a angajat totodata in fata FMI ca nivelul de contributie la sistemul de pensii private va creste, in 2011, de la 2,5 la suta la 3 la suta, pana la sfarsitul acestui an, precum si ca va revizui Codul Muncii si alte legi privind piata muncii, inclusiv pentru a imbunatati cadrul de negociere a salariilor.