Bogdan Ilea, decanul Baroului Sălaj, este alegerea PNL Sălaj pentru prima poziție pe lista pentru Senat. „Înainte de orice aș vrea să le mulțumesc colegilor din PNL pentru încrederea acordată prin nominalizarea mea. A deschide lista propusă de PNL Sălaj pentru Senatul Romaniei este în egală măsură o onoare și o responsabilitate. Intru în această competiție ca un om realizat din punct de vedere socio-profesional.

După cum mulți dintre dumneavoastră știți, de profesie sunt avocat și din 2015 sunt decanul Baroului Sălaj. Pot spune fără urme de îndoială că această cursă, pentru această funcție, a fost un test al maturității, o primă competiție cu adevărat importantă. La momentul respectiv, o consideram cea mai importantă pentru că mă definea profesional. Azi, după atâția ani, vin în fața sălăjenilor convins fiind că lupta pentru ocuparea fotoliului de senator este cea mai importantă din viața mea. Dacă la momentul respectiv mi-am asumat responsabilitatea față de o categorie profesională, cea a avocaților, azi îmi asum responsabilitatea în fața unei comunități întregi, comunitatea noastră, a sălăjenilor”, declară Bogdan Ilea.

Liberalul sălăjean consideră că azi, mai mult ca niciodată, echipa PNL și Sălajul are o șansă importantă. “Administrația județeană este acum liberală, condusă de Dinu Iancu Sălăjanu, guvernul României este liberal și după mulți ani, avem un reprezentant autentic la conducerea unuia dintre cele mai importante ministere, și anume Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și cred că reprezentanții sălăjenilor în Parlamentul României vor fi tot liberali. Azi, mai mult ca niciodată, cred că trebuie să ne unim forțele pentru a dezvolta Sălajul. Trebuie să ne gândim la viitor, să ne orientăm în acord cu noile priorități ale Uniunii Europene, să utilizăm tehnologiile în scopul creșterii calității vieții sălăjenilor și poate cel mai important, să reglementăm legislativ toate aceste deziderate. Să ne asigurăm că parlamentarul își corelează activitatea cu președintele consiliului județean și cu ministrul pentru a atinge un scop comun”, mai spune Ilea.

Deși urmează o o campanie electorală dificilă, campanie electorală în cu multe restricții de relaționare și în care va fi dificilă relaționarea cu electoratul, Bogdan Ilea și echipa PNL va continua să îi informeze pe sălăjeni, să le prezinte proiectele liberale și să îi convingă că merită încrederea lor. „Vom încerca să ne vedem cât mai mult în mediul online, vom încerca să explicăm cât mai clar ce ne propunem și sunt convins că, în 7 decembrie, va trebui să ies din nou public dar de această nu să le mulțumesc colegilor pentru nominalizare ci să le mulțumesc sălăjenilor, pentru încredere. Doamne ajută!”, a adăugat Bogdan Ilea. (p)

PNL Sălaj