Seful statului a facut lobby pentru exploatarea aurului la Rosia Montana si a cuprului la Rosia Poieni.
Presedintele Traian Basescu sustine ca Romania nu mai are resurse pentru a crea locuri de munca decat daca priveste cu responsabilitate spre reluarea activitatilor de exploatare a resurselor naturale, fie ca este vorba de aur, cupru sau gaze de sist. Seful statului a facut lobby in privinta exploatarii aurului la Rosia Montana, a cuprului la Rosia Poieni si a gazelor de sist de catre Chevron, sub pretextul ca ar crea noi locuri de munca. Negocierile pentru vanzarea companiei Cupru Min au esuat pentru ca potentialul cumparator, compania canadiana Roman Copper, a refuzat sa depuna intr-un cont bancar o garantie pentru investitiile de mediu, sa achite in cel mult o luna banii pentru actiuni si sa accepte publicarea contractului de privatizare. Acum, Roman Copper solicita o intalnire cu premierul Mihai Razvan Ungureanu si ministrul Economiei, Lucian Bode, pentru a clarifica circumstantele si „aparentele neintelegeri”. „Incepand de luni, 9 aprilie, directori ai Roman Copper au cerut sa se intalneasca cu oficiali de top ai guvernului din Romania, printre care se numara premierul Mihai Razvan Ungureanu si ministrul Economiei Lucian Bode, pentru a clarifica circumstantele si aparentele neintelegeri care ar fi putut reiesi in cadrul negocierilor privind acordul pentru achizitia Cupru Min, derulate vineri, 6 aprilie”, se precizeaza in comunicatul Roman Copper. Oficialii companiei sustin ca au facut noi pasi in aceasta saptamana, pentru a-si consolida oferta castigatoare la achizitia Cupru Min. „Roman Copper acorda o mare importanta oportunitatii de a explica domnului Bode si domnului Ungureanu imprejurarile celor mai recente negocieri, mai ales pentru ca domnul Bode nu a luat parte direct la acestea. Roman Copper considera ca o astfel de oportunitate este esentiala pentru succesul uneia dintre cele mai importante privatizari din Romania in acest an”, mentioneaza canadienii.