Cu cateva zile in urma, treceam prin una dintre padurile Salajului, cu intentia de a aduna un pumn de hribe pentru o ciulama. Tristetea mi-a fost mare vazand cioate de lemn peste tot, ba chiar poienite in care puteai intoarce tractorul cu tot, cu remorca. Batjocura, nu altceva. Mi-am adus aminte atunci de zicala „Romanul e frate cu codrul”, la care se mai adauga si afirmatia ca ne-am trage din neamul lui Frunzaverde. Se pare, insa, ca vremea, in speta ultimul deceniu si jumatate, a uscat dorul romanului pentru codru. S-a dovedit de-a lungul timpului ca ceea ce este patimas se poate transforma, din prea mare dragoste, in ucigatoare ura. Unde ne sunt padurile? Unde e racoarea ori alaiul de ciripituri care imbelsuga vazduhul? Ei, bine, omul de azi, setos de inavutire, de banii care sa-i astampere pofta salbatica de putere, si-a abandonat si cele mai elementare crezuri. Criminalii au pus mana pe topoare, s-au rafuit cu padurile tarii pentru a aduna in punga cat mai multi arginti. Nu-i intereseaza potopul viforelor de apa ce sterge din calea lui vieti omenesti si recolte si gospodarii. Trist este ca de ani buni, nimeni si nimic nu mai impiedica eczema defrisarilor care preface, precum moliile sarguin-cioase, cernoziomul in nisipuri. Groaznica si dureroasa prefacere. Borfasi de toata mana, afaceristi cu acte in regula, ne devali-zeaza zi de zi, in vreme ce stapanii de drept ai padurilor si a tot ce au cladit decenii in sir privesc neputinciosi cum li se fura pana si credinta ca ar fi fost frati cu codrii. Patroni din toate zarile, canadieni, turci, arabi, italieni si cate alte natii isi fac propriile legi in propriile noastre paduri. Toate acestea si inca multe altele, in dispretul unui neam. Neamul lui Frunzaverde.

Post Views: 76