Doar sapte copii au fost adoptati in cursul anului trecut.

Din cauza birocratiei, zeci de copii sanatosi, care ar avea sanse sa creasca si sa se dezvolte in cadrul familiilor ce doresc sa-i adopte, raman in grija statului, deoarece, pe masura ce cresc, familiile nu-i mai doresc. Anul trecut au fost adoptati doar sapte copii, din zecile de copii adoptabili care se afla in plasament in centrele multifunctionale. Violeta Milas, director executiv al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Salaj, spune ca, momentan, mai sunt alte sase familii care asteapta sa li se gaseasca copii, insa unii copii sunt bolnavi – pentru care noii parinti nu vor sa-si asume responsabilitatea, iar cum multi dintre copiii din centre sunt copii de romi, familiile sunt mai reticente in a-i adopta. Totusi, au existat si familii care au adoptat copii de romi ce s-au integrat foarte bine in sanul familiei. „Anul trecut am avut un singur copil abandonat pe care nu l-a recunoscut nimeni. Nu prea sunt asemenea cazuri, insa termenele din lege nu sunt reale. In realitate, un proces de adoptie poate dura ani de zile”, a precizat directorul DGASPC Salaj.
Referitor la termenul de 30 de zile prevazut in lege pentru declararea adopta-bilitatii unui copil, Violeta Milas este de parere ca acest termen nu exista in realitate. Dupa 30 de zile de cand a fost abandonat copilul, timp in care politia face cercetari sa gaseasca parintii copilului abandonat, primarul localitatii pe raza careia a fost abandonat copilul trebuie sa-i dea o identitate. Cercetarile politiei si eliberarea actului de identitate al copilului pot prelungi termenul de declarare a adoptabilitatii la 35-40 de zile, asta in cazul in care politia nu are indicii legate de parintii sau rudele copilului abandonat. Dupa emiterea certificatului de nastere de catre Primarie, eliberarea procesului verbal de abandon cu nume, dureaza inca vreo cinci zile. Dupa toata aceasta birocratie, directiile de asistenta sociala incep procedurile in instanta, astfel ca declararea adoptabilitatii unui copil poate ajunge la 10 luni de zile sau poate chiar un an. „Este foarte greu sa adopti un copil, cu toate ca a fost modificata legea. In realitate, termenele nu pot fi respectate, iar cei care vor sa adopte copii ne acuza pe noi din cauza mediatizarii in presa a modificarii legislative. In actuala lege sunt doua lucruri bune – adoptabilitatea unui copil dureaza doi ani de la declararea ei, iar daca un an de zile nimeni din familie nu cauta copilul abandonat, putem decala adoptabilitatea lui si deschidem in instanta procedura de adoptie”, a subliniat Violeta Milas.