Un elev gelos de la API i-a aplicat o corectie cu pumnul in gura unui liceean de la Mihai Viteazul in incinta scolii

Un elev de la Colegiul „Mihai Viteazul” a incasat marti o bataie zdravana chiar pe holurile scolii de la un tanar care nici macar nu invata la acelasi liceu. Suparat ca elevul de clasa a XII-a de la Mihai Viteazul i-a sunat iubita pentru a-i cere niste poze, agresorul i-a facut o vizita pentru a-i aplica o corectie pe baza de gelozie. Agresorul, care este elev in clasa a XIII-a la Colegiul „Alesandru Papiu Ilarian”, a venit sa se razbune in jurul orei 14.00, cand cursurile erau pe terminate. Acesta a patruns usor in incinta liceului, dupa ce l-a mintit pe portar ca are o treaba la secretariat, lucru care apare notat si in caietul de la poarta. A mers sa-l caute pe cel pentru care venise, iar cand s-au intalnit pe un hol de la etajul doi, l-a lovit cu pumnul in gura, cerandu-i sa nu-i mai deranjeze iubita, eleva la Colegiul National „Silvania”. Elevut batut i-a anuntat pe profesori despre cele intamplate, iar acestia au sunat imediat la politie.
Potrivit purtatorului de cuvant al IPJ Salaj, Tincuta Dumuta, directorul scolii a sunat la politie si a anuntat ca un elev a fost lovit pe holurile scolii de un alt adolescent, care nu invata acolo. Politistul de proximitate care se ocupa de Colegiul „Mihai Viteazul” a mers la liceu si a identificat atat agresorul, cat si elevul agresat, iar ieri dimineata au fost audiati amandoi la politie. „Agresorul a fost sanctionat pentru ca a provocat scandal in locuri publice. Elevul agresat nu a depus pana acum plangere pentru lovire”, a declarat purtatorul de cuvant al IPJ Salaj, Tincuta Dumuta.
Directorul Colegiului „Mihai Viteazul”, Florin Niste, spune ca tanarul care a fost batut este un elev cuminte, care nu a creat niciodata probleme. Dupa discutiile avute cu adolescentul, directorul confirma ca motivul altercatiei a fost gelozia. Tanarul agresat si fata se cunosc de mai multa vreme, fiind colegi de scoala generala. Zilele trecute a sunat-o pentru a-i cere niste poze, lucru care l-a suparat la culme pe iubitul acesteia.