Ministerul Educației a pus în consultare publică, luni, 21 februarie, Ghidul Solicitantului pentru Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, finanțat prin PNRR. Ghidul conține informații privind modalitatea de completare și de depunere a cererii de finanțare, condiții de eligibilitate, criterii de evaluare, descrierea etapelor de verificare, evaluarea și contractarea proiectelor.

Documentul se află în dezbatere publică timp de 5 zile lucrătoare de la data publicării și se adresează unităților de învățământ gimnazial de stat cu risc ridicat și mediu de abandon și părăsire timpurie a școlii.

Peste 2.500 de unități de învățământ cu vulnerabilitate ridicată pot beneficia de granturi în cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar.

În decembrie 2021, a fost adoptată Hotărârea privind aprobarea Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, inițiată de Ministerul Educației. Acesta beneficiază de finanțare prin PNRR în valoare de 543 milioane euro, bani nerambursabili.

Prin Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar vor fi acordate granturi în valoare de maximum 200.000 euro/școală pentru cel puțin 2.500 de unități de învățământ de stat, de nivel primar si gimnazial cu prioritate de intervenție ridicată, din totalul celor 3.235 școli eligibile identificate.

Tipurile de activități eligibile în Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar sunt diversificate: activități pedagogice și de sprijin – cursuri remediale, activități de tip școală după școală, asigurarea consilierilor si mediatorilor școlari în comunitățile roma, orientare școlară, cursuri de educație parentală, metode de predare pentru elevii cu cerințe educative speciale, sprijin pentru concursuri școlare și orice alte activități adaptate elevilor din grupuri vulnerabile (elevi romi, elevi cu nevoi educaționale speciale, alți elevi cu risc ridicat de abandon școlar); activități outdoor, recreative, cercuri școlare, activități de sprijin individualizat, subvenții, activități extracurriculare, vizite de documentare, excursii, tabere, festivaluri, activități nonformale, activități culturale comunitare, sportive, susținerea unor parteneriate între școli și alte entități, sprijin pentru participare la concursuri, activități de networking școlar; achiziția de echipamente IT, software, echipamente sportive, birotică, amenajare spații de lectură, amenajarea curții școlii, abonamente internet, kituri științifice, abonamente la platforme educaționale, cheltuieli cu mentenanța.

Complementar cu granturile directe în suma totală de 500 milioane euro, Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar prevede suma de 43 milioane euro pentru formarea a 45.000 de angajați din învățământul preuniversitar. Formarea implică metode și tehnici de reducere a abandonului școlar, identificarea nevoilor și abilităților elevilor, abordări didactice centrate pe elev, competențe interculturale și evaluare formativă.

66 de unități de învățământ din Sălaj se califică pentru a cere bani

La nivelul județului Sălaj, au fost identificate 66 de unități de învățământ eligibile pentru Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar. Marea majoritate sunt din mediul rural, fiind considerate cu un nivel de prioritate ridicat.

Apar ca eligibile însă și o serie de unități de învățământ din mediul urban, unele cu prioritate de intervenție ridicată, altele medie.

Din Zalău, figurează pe listă Școala Gimnazială „Iuliu Maniu”, Școala Gimnazială „Porolissum”, Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu” și Liceul de Artă „Ioan Sima”.

Din Șimleu Silvaniei, sunt eligibile Școala Gimnazială „Bathory Istvan”, Școala Gimnazială „Horea”, Șoala Gimnazială „Silvania”.

Din Jibou, au fost selectate Școala Gimnazială „Lucian Blaga” și Liceul Tehnologic „Octavian Goga”.

Din Cehu Silvaniei, sunt pe listă Școala Gimnazială „Andrei Mureșanu” și Șcala Gimnazială „Gyulaffy Laszlo”.