Absolvenţii de liceu din Sălaj au aflat ieri dimineaţă rezultatele la examenul de bacacaureat. Pentru 40 la sută din cei 2.173 de elevi care au treminat clasa a XII-a anul acesta examenul a fost de netrecut. 212 absolvenţi nici măcar nu s-au sinchisit să dea examenul, iar un elev a fost eliminat. Doar 1.273 de elevi au obţinut media examenelor peste 6, cât a fost necesar pentru a obţine diploma de bacalaureat. Rata de promovabilitate înregistrată la nivelul judeţului nostru a fost, înainte de contestaţii, 59,96 la sută. La nivel naţional, s-a înregistrat o promovabilitate de 59,18 la sută, cu trei procente mai mare faţă de anul trecut. Cei care s-au considerat neîndreptăţiţi au putut depune ieri contestaţii, între orele 12.00 şi 16.00. Rezultatele finale vor fi anunţate pe data de 11 iulie. Absolvenţii care nu s-au prezentat la examen în sesiunea iunie – iulie sau nu au promovat examenul vor putea participa la sesiunea din toamnă.

Liceele ruşinii, cu zero promovaţi

Procentul de promovabilitate la bacalaureat la nivel de judeţ este tras în jos de liceele tehnologice, transformate de câţiva ani în licee din şcoli profesionale. Intenţia ministrului de atunci de a-i determina pe toţi tinerii să obţină o diplomă de bacalaureat nu s-a potrivit cu nivelul de aspiraţie al tinerilor. Pe lângă faptul că nu mai obţin o calificare ca urmare a absolvirii şcolii profesionale, tinerii care termină un liceu tehnologic, ori nu se prezintă la bacalaureat, ori nu reuşesc să obţină note de trecere la unele probe, sau media finală 6, necesară pentru a promova.
La câteva liceele tehnologice din Sălaj, nici un absolvent nu a reuşit să promoveze bacalaureatul. Unul dintre ele este este Liceul Tehnologic Surduc, unde, din 52 de absolvenţi, doar 11 au dat bacalaureatul, dar nici unul nu a reuşit să promoveze examenul. Promovabilitate zero s-a înregistrat şi la Liceul Tehnologic Sîg, la Liceul Tehnologic Gîlgău. La Liceul Tehnologic din Nuşfalău doar un elev a obţinut medie de trecere din nouă absolvenţi, iar doi nu s-au prezentat la examen. La Sărmăşag, din 29 absolvenţi, doar opt au promovat examenul, iar la Liceul Tehnologic “Liviu Rebreanu” din Hida, din 50 de elevi care au terminat clasa a XII-a, 22 s-au prezentat la examene şi doar nouă au reuşit să obţină media 6.
Notă distinctă face, oarecum, Liceul Tehnologic “Cserey-Goga” din Crasna, unde au absolvit anul acest 77 de elevi. Doar cinci nu s-au prezentat la examene, iar 39 au promovat examenul, conform datelor publicate înainte de contestaţii. Cea mai mare medie obţinută de la acest liceu a fost de 9,53. La Liceul Tehnologic “Octavian Goga” din Jibou, din 70 de absolvenţi, au absentat de la examene trei, iar 20 au reuşit să promoveze. Cea mai mare medie obţinută a afost de 9,71.

Cele mai bune licee din judeţ

Sunt licee în Sălaj unde promovabilitatea se apropie de sută la sută. La Colegiul Naţional “Silvania” Zalău,stop_coloana doar un elev a reuşit să obţină media 10, însă 138 din cei 266 de absolvenţi au obţinut note finale peste 9. Şase elevi de la acest liceu nu au promovat examenul.
La Liceul Teoretic “Gheorghe Şincai” Zalău au absolvit 210 elevi. Cea mai mare notă obţinută a fost de 9,81, iar 29 dintre absolvenţi au obţinut media peste 9. Au fost şi 14 elevi respinşi.
Colegiul Naţional “Simion Bărnuţiu” este cunoscut pentru rezultate bune de-a lungul timpului. Un elev a reuşit să obţină media 10, iar 49 au obţinut medii peste 9, din cei 169 de elevi care au absolvit anul acesta. 14 elevi au fost respinşi şi doi nu s-au prezentat la examen.
Rezultate bune la bacalaureat au obţinut şi elevi de la Colegiul Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian” Zalău. Din 265 de absolvenţi, doar trei nu s-au prezentat la examen. 49 dintre ei au obţinut media peste 9. Şi tot 49 nu au obţinut notă de trecere.

Patru elevi de nota 10

Dovadă că se poate şi că cine a învătat şi-a cules meritele sunt cei patru elevi care au obţinut 10 pe linie la toate probele. Este vorba despre elevii Damşa Andreea Maria, de la Colegiul Naţional “Silvania” Zalău, specializarea matematică-informatică, Lazăr Raluca Florina, absolventă a Liceului Teoretic “Ion Agârbiceanu” din Jibou, specializarea matematică-informatică, Pop Adriana Ioana, de la Liceul Teoretic “Ion Agârbiceanu” din Jibou, specializarea Ştiinţele Naturii, şi Pop George Michael, absolvent al Colegiului Naţional “Simion Bărnuţiu” Şimleu Silvaniei, specializarea matematică-informatică. Pentru munca lor, cei patru tineri sălăjeni vor intra printre primii la facultăţile pe care şi le doresc.

Declinul promovabilităţii la Bac în Sălaj

Promovabilitatea la examenul de bacalaureat a scăzut treptat în ultimi ani. În 2009, 88,14 la sută din cei care au terminat liceul au promovat examenul de bacalaureat, iar în 2010 Sălajul a avut o promovabilitate de 79 la sută. Procentul a scăzut semnificativ în 2011, când ministrul Educaţiei de atunci, Daniel Funeriu, a introdus camerele video în sălile de examen. Promovabilitatea la testul maturităţii s-a redus la 59,02 la sută. Patru licee din judeţul nostru au avut promovabilitate zero. Rata promovabilităţii la nivel naţional a fost de 44,47 la sută în 2011. Anul trecut s-a înregistrat o promovabilitate de 57,93 la sută, pentru ca în acest an să se înegistreze o creştere timidă de trei procente.