Deficitul de iod din organism in timpul sarcinii poate provoca apariţia retardului mintal in cazul bebeluşilor, potrivit unui studiu realizat in Marea Britanie şi publicat in revista The Lancet. Chiar şi un deficit de iod minor in organism poate afecta fătul, spun autorii acestui studiu. Experţii fac un apel la autorităţile din domeniul sănătăţii publice de a adăuga iod in sare – aşa cum se intamplă deja in mai multe ţări, inclusiv in Romania – sau de a recomanda suplimente alimentare cu acid folic incă din prima etapă a sarcinii. Studiul este cel mai recent in seria celor care avertizează că există un număr mare de femei tinere şi insărcinate care pun in pericol sănă-tatea viitorilor lor copii pentru că nu au o dietă alimentară echilibrată şi nu iau, la nevoie, suplimente cu vitamine şi minerale. Deficitul de iod apare, printre altele, din cauza scăderii consumului de lapte, inregistrată in ultimii ani. Potrivit medicului Mark Vanderpump, coordonatorul studiului, deficitul de iod in timpul sarcinii afectează funcţiile cognitive al copilului, iar un deficit de iod moderat la nivelul intregii populaţii reduce coeficientul de inteligenţă.