Maine, vremea va fi instabilă. Temporar innorările vor fi accentuate şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări ale vantului in cea mai mare parte a ţării.
Vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp, in special in zonele montane şi submontane şi in Moldova.
Aceste fenomene vor fi mai frecvente in cursul după-amiezii şi al nopţii.
Temperaturile maxime, in scădere uşoară faţă de ziua precedentă, vor fi cuprinse intre 18 şi 28 de grade, iar cele minime se vor incadra intre 9 şi 17 grade. Vantul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 22…23 de grade, in scădere faţă de ziua precedentă, iar cea minimă se va situa in jurul valorii de 13 grade.
La Zalău vor fi maine cel mult 23 de grade si vor fi conditii de ploaie in a doua parte a zilei.
Joi, instabilitatea atmosferică va fi accentuată in regiunile din sudul, centrul şi estul ţării şi in toată zona montană, unde vor fi innorări, averse, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vantului şi izolat grindină.
Local, cantităţile de apă vor fi insemnate.
In restul teritoriului cerul va fi temporar noros, iar astfel de fenomene se vor semnala pe arii restranse. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 18 şi 27 de grade, iar cele minime intre 8 şi 17 grade.
La Zalău, vor fi maxim 22 de grade Celsius şi, spre seară, va ploua.